Poate-i prematur să zic că-i sfârșit jocul nostru
dar uite că s-a-ntors toamna și noi eram dezlipiți de o mână flămândă
îmi era poftă să văd cum carnea mea se-ntregește din nou
doar a mea.

Acum, sunt un bulgăre de sare, mă rostogolesc spre cea mai plină toamnă
ca și cum tot concertul ăsta de frunze e dat în cinstea mea, ca și cum mă pot ridica uriașă
cum n-am fost
cum nu aș putea fi altfel.

Sau cum să-ți zic, mi-e dor de acel copil, avea cei mai curajoși ochi
nu stia că va crește. nu știa cum se-ncolăcesc șerpi la picioarele mele
reci umezi rotind singurătatea sub solzi