agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-04 | |
Am priceput demult că Dumnezeu e un copil mare. Uite, de pildă, de ceva vreme, i-a venit pofta de pictat. A colindat El prin lume cât a colindat și, ostenit de căutarea unui loc mai acătării, unde să poată să se joace de-a pictorul, s-a oprit în munții Bucovinei. Cu penelul într-o mână și culorile în cealaltă, a privit îngândurat brazii. Mai întâi, s-a întristat, pentru că, pe alocuri, munții erau văduviți de ceea ce odinioară era mărturie de dăinuire mioritică - brazi și paltini cu pălărie de azur și priviri șoimite peste șesuri cu ierburi arse de vânturi și luminate în zori de luceferi înrourați. Robit părerii de rău că nu i-a zidit pe oameni mai înțelepți și mai puțin prădalnici, a oftat din adâncul inimii.
Cum aș putea oare să vă fac să înțelegeți că Dumnezeu-pictorul și Dumnezeu-poetul sunt una, când le vine dorul de meșteșugit rumeneli de ocru și púrpură pentru pâlcuri de copaci care își ascund chipul printre brazi? Închideți ochii pentru o clipă și credeți cu tărie că raiul a curs pe pământ! Doar atunci veți trăi împreună cu mine magia zilei de ieri, când mi-am scăldat sufletul în oratoriul munților bucovineni, la ceasul când ei, munții, veneau înspre mine cu brațele pline de daruri regești de culori aflate sub semnul armoniilor divine. Dar miracolul era abia la începutul lui. El urma să se împlinească la Pojorâta de Bucovina. Pentru a mă împărtăși din acest miracol, pornisem la drum pe când noaptea se frângea de mijloc peste zare. Acolo urma ca prietenul Valerian Bedrule să-și boteze “copilul” - un volum de versuri caligrafiate cu patimă, după un ritual anume. Vă dezvălui acum o taină care mi-a împovărat sinele cu dulceață: Valerian scrie poezie, e adevărat, dar când în ocnițele sufletului său își face cuib pasărea măiastră, trăirea irepetabilă îl găsește pregătit; are la îndemână caietul cu șesul alb gata să primească trupul de vocabule și creionul ascuțit cu răbdare de giuvaergiu. Nu pot să mă abțin să nu zâmbesc gândului că Benvenutto Cellini, bijutierul florentin din secolul al XVI-lea, s-ar lăsa cuprins de invidie frățească, dacă l-ar vedea pe Valerian aplecat asupra uneltei de scris ca asupra unui lucru de preț. La ceva mai mult de două ceasuri înaintea amiezii, eram acolo, în încăperea unde avea să se săvârșească minunea îndumnezeită de a se veșnici, cu adevărat, intrarea lui Valerian în lumea de carte a poeților. Și cum să nu fi fost copleșită de emoție când am văzut lacrimi în ochii învățătoarei lui Valerian și când am citit pe chipurile profesorilor săi de altădată mândria nedisimulată de a fi acolo, împreună cu el, la sărbătoarea poeziei lui? Înainte de toate, l-am întrebat pe Valerian dacă are emoții. Vă închipuiți că răspunsul a fost un „nu” rostit cu un fel de surprindere și îndârjire, așa cum îi stă bine celui care, meticulos din fire, uneori până la exasperare, își scrisese cuvântul cu mult timp înainte. Ce putea să se mai întâmple?, zicea el. Va citi și totul va fi bine. Am avut o tentativă de a-l avertiza și eu, și prietenul său Florentin că lucrurile nu vor fi tocmai așa cum zicea el. S-a convins, cred, de adevărul spuselor noastre, când a început să cuvânteze, ținând hotărât în mână foile „salvatoare”. Altfel, nu am înțelege de ce i se uscase cerul gurii și de ce își arunca, uneori, privirea înspre noi, ca și cum ar fi vrut să recunoască, în sfârșit, că avusesem dreptate. Dar important și magic era, inainte de toate, că volumul „Ah!” pornea în călătorie înspre spiritul cititorilor săi de acolo și de aiurea. El, neguțătorul de vorbe meșteșugite, în nopți spintecate de luna tehuie, înmuiase cuvântul în culori numai de el știute și acum ni le dăruia, cu o anume sfială, nouă celor locuiți de patimi și drame, întru primenire în legănarea stihurilor sale. Împreună cu editoarea volumului - doamna Rodica Elena Lupu, inimos mentor, pe care aș numi-o, fără teama de a greși, mecena în ale literaturii, Valerian ne-a dus în ispita scrierii sale. Parafrazându-l pe Fănuș Neagu, aș zice că poezia și-a pus sâmbătă, 3 octombrie, inel de viață lungă la Pojorâta de Bucovina. Să fie! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate