Ai luat marioneta , i-ai dat viată... i-ai dat întregul suflet... ai desenat povești nenumărate și apoi ai lăsat-o să cadă... și a căzut... și s-a spart... ici colo o mână, o idee, un iris, o aripă... s-a terminat... privești și nu realizezi.. faci doi pași.. întorci capul... fărâmele zâmbesc.. “E bine!”... e atât de bine încât mâine marioneta va dansa.... “Nu e nimic!”... pășești încă o dată printre valuri de scoici măcinate de “dublu-suflet”... “S-a terminat!”.... încet-încet ochii se fac copaci și vine toamna și le smulge inimile și rămâne.. vid... “S-a terminat!” și cauți neîncetat să repari rămășițele...”Vă rog.. veniți la loc... vă rog, vă rog!!!!!!!!!”... îți tai brațele, coatele, sânii, gâtul și ajungi în carotidă și înoți în ocean și .... și nu e nimic... mâine va fi ca și ieri.... stânca îți transpune tăcerea pe aripile pescărușilor... ce departe e totul... ‘Vine Crăciunul!!!!”... suflet nătâng de copil în comă... “S-a terminat!”.... timpanele s-au împietrit... dacă mai vrei să ajungi la ea, prinde o daltă și lovește... poate se va trezi... se face praf de lună și curcubee uscate și dansează... "Mâine va fi bine!".... “S-a terminat!”....