Ceață-negură pe suflet, de câte ori văd răutatea ieșindu-ți prin pori...nu te înțeleg; aș vrea să poți, măcar o dată, să fii în armonie cu tine însuți și să gândeșri, să spui și să faci același lucru! Mă derutezi mereu și nu mai știu care ești tu cel adevărat. Urlă, blestemă, lovește...dar fii sincer!!! Măștile pe care le afișezi mă scot din sărite! Și mă îndepărtează ...!
Asta vrei?
"N-a ști nime' că m-am dus...numa' m-or vedea că nu-s..."
Suflete, suflete, când îți vei găsi curajul de a nu-ți mai pune singur piedici?