agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1969 .



Labirint
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [beep ]

2009-12-19  |     | 





Am adormit încruntat, frustrat, profund îngândurat și m-am afundat în cel mai adânc argument al nopții crezând că așa voi putea înlătura iritările cerebrale și sufletești acumulate în prealabil. M-am afundat odată cu trecerea orelor în somnul de după miezul nopții. Lafel ca și foamea, durerea, dorul sau boala, doar somnul este singurul care te izbăvește temporar de povara care te lovește.
Am adormit cu gândul că mă voi trezi într-o altă zi, cu un alt sentiment și probabil cu un gust mai puțin amar decât înainte. Știam că secretele nopții și bucuria primelor raze vor putea împreună să-mi alunge demonii ce-mi sapă grote-n craniu.
Dar în loc să mă trezesc în universal aceleiași camera care mă servește de atâta timp, am avut să descopăr un loc strâmt, rece, pustiu, slab luminat, în care singurul element viu mi-era inima, a căror bătăi îmi dovedeau că trăiesc și că nu sunt nicidecum în cel ma înfricoșător coșmar.
M-am trezit într-un loc cu multe căi, format parcă numai din holuri aranjate după un stop al mișcării brauniene, în care domneau excesiv unghiurile drepte. Tavanul era foarte scund, dar acoperit în toată întregimea sa de o oglindă uriașă. Pașii de-asemenea călcau pe podeaua oglindită argintiu. Când priveam în sus mi oferea senzația unui spațiu infinit, iar când ochii se îndreptau curioși în jos, mă vedeam deasupra unui mare adânc.
Holurile cu unghiuri drepte avezau sau nu deschidere către eltele. Unele se opreau brusc, aletele te duceau într-o altă încăpere lafel de rece și goală. După ce am pășit neîncrezător în mai multe holuri, nu am știut dacă m-am învărtit într-un cerc sau dacă m-am adâncit mai mult în acel labirint. Cert este că nimic nou de prima viziuna nu am avut să descopăr. Ba mai mult decât atât, pereții tuturor camerelor pe care le traversam erau acoperite de oglizi pe toată lungimea și înălțimea lor. Deși în realitate înguste și neîncăpătoare, cu acele oglizi în toate cele 6 direcții, holurile îmi ofereau senzația infinită a unui univers, care din orice unghi îl priveam, eu eram în central său.
Nu mă vedeam decât pe mine înspăimântat și reflecția îcăperii ce se repeata de o sumedenie de ori. Cu cât era mai depărtată, camera părea din ce în ce mai mică și mai puțin luminată în oglinzile ce mă priveau din toate părțile.
Eram într-un labirint de oglinzi. Într-o sumedenie de încăperi foarte mici și întortocheate, iar oglinzile făceau aproape imposibil de aflat traseul acelui labirint. Starea oferită nu era deloc una plăcută. Simțeam cum milioane de ochi mă privesc, îmi așteaptă gesturile, se bucură la fiecare teamă de-a mea. Nu vedeam alți ochi decât ai mei, însă multitudinea de reflecții l-ar fi înspăimântat până și pe cel mai cinic om.
Trebuia să ies de-acolo. Cu fiecare clipă tăcerea apăsătoare și amplitudinea mișcărilor mele mă cutremurau teribil. Dar care era oare cel mai mare obstacol? Oglinzile? Labirintul? Spațiul îngust? ...sau poate teama? Nu vedeam pentru prima dată o multitudine de oglinzi, nu era întâia oară când mă plimbam printr-un labirint, nu sunt claustrofob, dar cu siguranța nu am mai simțit o asemenea spaimă niciodată.
Începusem să mă gândesc că atunci când vor rezolva misterul labirintului, atunci va pieri și spaima. Dar oare în ce ordine se va întâmpla? Era oare adevărat? Să fie labirintul de oglinzi tot răul ce-a tăbărât peste mine sau doar un avertisment la ce avea sa urmeze când voi afla soluția lui?
Încerc să caut răspunsuri: sunt în centrul unui univers în care singur mă înspăimânt. Dorința cea mai mare este să evadez. Încotro? Unde cu câteva ore în urmă mă alitam cu somnul și-i ceream nopții pentru a doua zi o amplitudine mult mai mică a nemulțumirilor personale.
Echilibru. Răbdare. Compasiune. Tărie. Maturitate. Nu! Am dovedit destul până-n prezent. Acum este timpul meu să primesc. Îmi încleștez cu ură pumnul drept și cu toată bărbăția concentrată în braț, nimicesc în zeci de bucăți oglida de pe peretele din fața mea. Cioburile acesteia cad, înmulțindu-se la contactul cu oglida de pe podea. Universul s-a înjumătățit. În jurul meu erau doar o jumătate de reflecții infinite. Aș fi putut face lafel și cu celelate unghiuri care încă mai ofereau viziuni. Dar răspunsul îl aflasem deja. Teama pierise, forța îmi creșta, iar soluția labirintul o aflasem din spatele primei oglinzi dărâmate!


„Las cu tine visul meu de a iubi...”

19 decembrie 2009

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!