Fericirea e un dar de la naștere. Dat (aproape) fiecăruia. E în tine dar trebuie s-o aduci la lumină. Să înveți să fii fericit.
În fiecare om există fericirea în stare de somnolență. Trebuie doar s-o trezești. Ea te așteaptă. Trebuie doar s-o recunoști.
Fericirea nu vine din afară, ea este o comoară bună, bine ascunsă în tine însuți. E o tainică lumină interioară. Trebuie numai s-o faci să cânte. Dar vei ști oare pe ce buton să apeși? Aici e greutatea. Și atunci ? Începe cu ce e mai simplu. Oprește-te din goană, din plâns, din îngrijorare și văicăreală. Repetă-ți de câteva ori, în gând: Exist! Trăiesc! Ce grozav că sunt pe lume și că nu mă doare nimic! Că nu mi-e frig, nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu-mi lipsea până acum decât acest gând bun care să mă facă fericit.
Fericirea e atunci când simpla ta existență în lume îți dă destulă lumină să te fericească.
Ești fericit când zbori, când te inundă visele cu ochii deschiși. Ești fericit când îți simți gândirea curgând prin tine ca o miere sau ca un foc. Ești fericit când așezi cuvintele în versuri, când potrivești culorile pe pânză, când pritocești idei despre lucrurile lumii.
Fericirea nu se poate cumpăra cu bani. Nu depinde de numărul obiectelor pe care le posezi.
Și iar întrebăm, nedumeriți: Fericit? Adică cum? Așa: mulțumit și încrezător în tine, în cei din jurul tău, în lume. Poți? Nu te vor socoti infatuat, prost, naiv?
Pentru unii fericirea e pacea, pentru alții e lupta. Fericirea nu poate fi suprema seninătate cum au spus unii. Creația nu e (aproape) niciodată senină. Nu puțini cunosc nașterea în chinuri a fericirii. Se și spune: Suferința e o cale către fericire..
De foarte multe ori fericirea însăși e o suferință. Dar o suferință fericită.
Pentru unii aleși, chiar prin suferință se dobândește fericirea. Beatitudinea. Extazul. Marile fericiri. E greu de înțeles.
Medicii și psihologii ne asigură că fericirea e un medicament pe care ni-l preparăm noi înșine. Cum? Învățând să chemăm asupra noastră câte un gând bun, o decizie bună, o ideie frumoasă, o certitudine de bine. Chiar și o speranță. Sau un țel superior. Drumul spre acesta va putea fi fericirea.
Când suntem fericiți, și corpul și sufletul se simt bine împreună.
Când fericirea te va lumina cu lumina ei, vor lucra mai bine și sufletul și corpul tău. Nu numai gândirea, memoria, imaginația sau intuiția, ci și inima, stomacul, plămânii, ficatul. Toate cele ale tale. Sângele îți va circula mai liber. Te vei simți mai ușor, mai senin. Mai plin de plinătatea vieții. Mai sănătos.
Folosim metafore, de parcă,totuși, fericirea s-ar naște înafara noastră și ar veni de undeva, de sus, de departe, de aproape, din pământ, din iarbă verde.
Când nu e fericire, e , deobicei, nefericire. Sau nimic. Moarte vie. Nefericirea e fericirea negativă. Ea nu e numai rea și urâtă și chinuitoare, e și oarecum imorală. Îi superi pe cei din jur, le stânjenești fericirea sau le amplifici nefericirea. Dacă nu te gândești la asta e rău. Dacă te gândești e și mai rău. Ai încă o grijă care te roade. Multe, poate cele mai multe din grijile pe care le avem, ni le creem noi înșine. Din ceva mic, o grijă mare. Din nimic, o suspiciune, o bănuială, o părelnică părere. Primul pas spre fericire este a învăța să te dezveți de grijile inutile, de prisos, de fandacsii.
„Þi s-a părut că...”, „Ai impresia că...”, „Þi-e teamă că...” Fiecare e câte un prim pas spre nefericire. Sunt însă mulți primi pași si spre fericire.
Un prim pas spre fericire : Mulțumește-te cu ce ai. Nu te uita la ce au alții.
Iată încă un prim pas spre fericire: îmbună-te! Când ești bun, se apucă să cânte și lumina fericirii tale. E un cerc nu vicios, ci profund virtuos : ești bun, trezești muzica fericirii din tine. Fiind fericit, devii apt să fii bun, înțelegător, fără ranchiună, fără mormăieli, fără mohoreală. Ãsta-i cercul: Bunătatea sufletească aduce fericire, iar fericirea aduce bunătate sufletească.
Încă un prim pas spre fericire: minunatul gând că poți să fericești alți oameni. Gândul că le ești folositor, că ai ce să le dăruiești, că le dărui și li te dărui.
Fericirea nu este ceva pe care-l meriți, ca o răsplată. Nici ceva câștigat ca la loterie. E ceva realizat de tine însuți, cu propriile tale gânduri și energii sufletești. Muzica fericirii tale este creația ta și numai a ta.
Cine râde de mine că spun toate astea, râde de el însuși. Poate și eu râzând de ceea ce spun. Pentru că nu e ușor să fac ce spun. Nu e simplu. Și nu e totul. Nu există un buton al sufletului pe care să apeși, nici un punct anume pe care să faci click. Sunt cu milioanele punctele luminoase și întunecate ale sufletului.
Nu-ți pasă de ce spun ceilalți despre tine? E rău. Ești socotit orgolios. Plin de tine. Iar dacă îți pasă prea tare de ce zice lumea, dacă ți-e teamă de ce spun alții, îți pierzi încrederea în tine. Te socoți un neisprăvit, un nimeni. Devii nefericit. Totul e îngrozitor de complicat.
Dar trebuie încercat. Merită. Dar, fii atent: Când vine prea târziu fericirea seamănă cu moartea.
Când vine prea devreme, fericirea seamănă leit cu joaca.
Când nu știi că a venit, tânjești după ea. Câți oameni nu sunt fericiți fără să știe?! Pentru că fericirea are nenumărate chipuri. Ea poate fi mirabila Pasăre Albastră a poetului, poate fi o femeie, un prieten, o lumină, o chemare, o nestemată, un har, o căldură izbucnind dinăuntru, ca o muzică sau ca o furtună eliberatoare. Poate fi un gând simplu și bun.
Dar fii atent: o fericire prea înflăcărată te poate pârjoli.
Fii atent: există și nefericirea de a te sufoca de fericire.
Gândurile bune, am spus, induc fericirea. La fel, o hotărâre bună de care să ai credința că e bună. În schimb, îndoiala, invidia și ura aduc asupra ta nefericirea. Hamlet e profund nefericit. Iago la fel. Lady Macbeth la fel.
Nu confunda fericirea cu o oră de delicii, cu o așchie de fericire. Cu un licăr semănând cu o armonie muzicală. Ea poate să te mintă. Ea poate să te fulgere, să te săgeteze. Să te rătăcească. Să te piardă.
Când simți că-ți dă târcoale fericirea, e semn că ești pe drumul cel bun, nu-l schimba. Fericirea se va ține scai de tine. Vei auzi în suflet, mereu, muzica ei. Cu timpul, vei deveni tu însuți, în întregimea ta, instrumentul pe care se cântă aria fericirii.
Toate acestea mi le-am spus, înainte de toate, (poate chiar numai) mie însumi. Ca să mă ajut să le învăț. Pentru că și eu de multe ori mă trezesc făcând din neantenție sau din repezeală, ori împins de demonii din mine, câte un prim pas către gândurile rele, către nefericire.