de duminicile în care soarele îmi striga prin pleoape
iar eu întârziam clipa deschiderii lor
pentru a intensifica senzația de bucurie că totul începea
atunci
când lăsam lumina să treacă prin mixtura impură și imperfectă
de lumi
matricea unicat din care ieșisem
din nou
un alt univers aflat la primele secunde după marele bum
micuța elsa
revendicându-și tăcut dreptul de a închide viața între pleoape
și în trupul încă nesuficient crescut pentru a rupe magica legătură dintre ființă și neființă

când noaptea își înfige colții de felină hămesită în cealaltă inimă a mea
mi-e dor de taina din care m-a smuls
zbaterea ei