agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-13 | |
In memoriam
Bunicului meu, Ion a Floranilor, care a plecat de curând dintre noi, la venerabila vârstă de 105 ani. In grădina casei noastre era pană nu demult un copac… Răsărise in urmă cu un secol… Zi de zi in trunchiul său timpul țesea cercuri. Era copacul sub a căror ramuri protectoare ne-am adapostit decenii de griji. La umbra lui am invățat primele cuvinte, am ascultat primele povești , primele povețe și am primit in dar primii ani: cei 7 ani de acasă. Era un copac bun, lăsa ca langă el sa crească si alti pomișori fără să i se pară că aceștia ii vor lua din soare. Era inalt si falnic. Străjuia cu fruntea norii, călători spre situri de dincolo de timp. Avea rădăcinile adânc infipte in pământul străbun și-și trăgea seva din obiceiuri și ritualuri stăvechi. Puterea Sarmizegetusei, a cărei identitate o redase oamenilor după ani de trudă , ii curgea prin capilare. Iubea acest pămant negru și in fiecare toamnă il ingrășa cu alt covor de frunze, protejând-l de gerul iernii. Primea an de an colindul primilor fulgi și bucuria caldă a mugurilor primăvăratici ,care crăpau de drag de viată, in luna lui mărțișor. Iși punea la fiecare inceput de ciclu hainele de sărbătoare: Costumul de var alb, imaculat ca gandurile sale, cu pui de mătase neagră pe scoarța asprită de timp, ii imbrăca trunchiul perfect. Cureaua cu broderie de frunze, verde ca speranțele oamenilor, dovadă a increderii in propriile-i forțe ,ii marca mijlocul mlădiu. Căciula , moștenită de la străbuni, ii acoperea tâmplele și nu o scotea in fața oricui. Fruntea ii rămânea veșnic senină ca semn de respect pentru drumețul care poposea aproape și poate, pentru faptul că nu și-o pleca in fața nimănui , doar a bunului Dumnezeu. Trebuia sa-l vezi doar, ca să ințelegi . Puteai oricând să -i culegi bogățiile, căci nu erai oprit de niciun gard.I se plecau crengile sub potopul de roade cu care Dumnezeu il invrednicise, iar el, le dăruia celor din jur cu mărinimie. In frunzișul său se adăposteau in multe cuibare , intrebări ce primeau un răspuns plin de ințelepciune.Se așezau tăcute in cuib si așteptau. Smerite, primeau verdictul neclintit, intotdeauna drept. Era doar o ramură din copacul generațiilor noastre de traci, insă una vânjoasă. Alături , râul se strecura printre pietre albite de soare. …Dar sercurea timpului i-a retezat trunchiul. Și el nu a plâns, nu s-a zbătut. A primit cu aceeași demnitate trecerea dincolo, ingrășând cu trupul său pământul străbun, cu cercurile-ani ințelepciunea minții urmașilor , iar sufletul său s-a transformat in zbor , spre energiile cosmice, poate să ajungă sămânță pe o alta planetă , in alte lumi, dincolo de timp. . ă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate