Bietul sărman,
cu ochii blânzi și umezi,
cerea doar un boț de mâncare.

Nu am ignorat așteptarea,
pâine cu sare i-am dat,
și-o cană cu vin.
Zâmbetu-l doare, rană-i și chin,
n-am pansament pentru suflet,
dar…dă-i și Tu Doamne ceva,
pune-i cerul la picioare,
iar mâna fă-i-o aripă.
Să-Þi găsească ușor,
diminețile cu rouă, zilele pline cu har,
iar serile Tale arzând de lumină,
să-i fie țoală, pe umerii goi.
Noaptea-n genunchi aplecată,
cu plete din care-i curg stele,
templu va dura,
fruntea rezemată de pământ,
spre Tine îl va purta.

Hai, întinde-ți mâinile suflete,
poți să plângi, mărgăritarele tale,
abia acum înfloresc.

9 martie 2010