agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-30 | |
zilele mele de spaimă (și n-au fost multe la număr)
se zugrăveau în ceaunul cel mare al Bunei cercetat mereu cu mare atenție de mâinile-i de fermecătoare. să stai lângă mine să vezi, că ceea ce fac eu vei face și tu și prin ochi îmi intrau toate tainele mustinde iar din gura zăvorâtă picurau stropi de adevăr uitat îi eram umbră și era zeiță. cu pași iuți adânciți sub negrul regal dezlega apele fântânii și-ndestula gura ceaunului de trei ori: în numele celor ce-au fost, ce sunt și-a celor ce vor fi limpezind cerurile cu priviri curioase. pirostriile se-nfig rădăcină și strâng vreasurile sub burta hulpava a ceaunului iar iasca vine și răstoarnă toate previziunile revărsând limbi de foc în carnea lemnului. pașii iuți, nestăviliți, poartă boarea palmelor răscolind trupul împuținat al verdelui iar degetele cioc culeg din pat de vise gogoși dolofane, aurii și ciurul se umple o dată, a doua oară și a treia oară mâinile cufundă visele de-nălțare în taina botezului și rășchitoarea pentru deprindere, și-așteaptă. focul linge burta neagră apa sfârâie-a trezvie desfăcând cusături de aur firave gogoșile pipăie cu șovăială calea pierdutelor bătând apa cu aripi de mătase. ochii mei își varsă toată mirarea iar tăcerea îmi șoptește: nu-i timpul, nu-i timpul... și Buna așteaptă căci timpul ei nu a venit și rășchitoarea aștepta iar apa boscorodea „și brațele freamătă a îndurare, când focu-i stihie și-arsura prea mare...” rășchitoarea se afundă, capul bunelor speranțe și-n mișcarea-i rotitoare strânge zeci și zeci de brațe timpul fără șovăire se adună pe mosor iar gogoașa-și cerne firul scuturată ca un nor vis de aur, fir subțire moartea ca transfigurare viață nouă își găsește din războaie în marame... de fiecare dată când ceaunul simțitelor dă în clocot ideile se desprind în cuvinte și cuvintele se-adună se-agață, rupând firul poveștilor și innodându-se iar și iar așteaptă suveica să le treacă prin urzeala vorbelor și spata să le bată ușurel, să le-adune precum cloșca puii: din cuvinte țes poveste, firul înainte este versu-n rime adâncește și alt vers din sine crește am luat gogoașa mea și-am țesut povestea-așa...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate