agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-09 | | Patul tău e atât de mare uneori încât am impresia că tot trecutul meu dansează chiar acolo, între noi. E frig la tine-n pat, un frig care nu te ia de la picioare, nas sau urechi, ci de undeva din interior. Îmi îngheață sufletul, tremură și e mereu gata să plece, să se-ascundă undeva între noi. Ai o singură pernă rătăcită pe care ne sprijinim amândoi gândurile și totuși, deși stăm față în față, privim în ochii altora. Patul tău e atât de mare încât păstrează-n el fiecare beție de-a mea, toate aberațiile pe care le spun și fac, râsetele și lacrimile. Patul tău e atât de mare încât există-n el o barieră infinită între noi doi, s-a împărțit în două tabere: o parte e dulapul vieții tale, locul unde-ți așterni (mă-ntreb dacă le-arunci sau le împachetezi) femeile și visele, iar cealaltă parte e infernul meu de gheață, locul unde meditez și învăț cu adevărat ce înseamnă singurătatea și frigul, locul unde am aflat pentru prima oară că nu poți cere de la cineva mai mult decât e capabil să ofere. Patul tău e atât de mare și totuși insuficient în unele nopți ca să-mi cuprindă toată dezamăgirea și tristețea. Le văd cum cad alene pe parchet frângându-se iar tu, grijuliu și ca prin vis, ai grijă să mi le reîntregești mereu. Patul tău e locul unde s-au sinucis milioane de copii nenăscuți și vise, locul unde îmi moare inima în fiecare noapte și-o lasă pe a ta s-o înlocuiască până dimineața. Patul tău e atât de mare încât uneori când am ochii închiși, am senzația că el nu există cu adevărat, că n-are margini, iar eu sunt într-o cădere continuă; mă scufund în abis când mă scufund în patul tău. Patul tău e atât de mare încât mă pierd în el, mă uit... Nu mai știu cine sunt, de fiecare dată mă întreb ce caut acolo, până deschizi tu ochii și se face lumină. Patul tău e imens chiar dacă e făcut pentru o singură persoană... iar când dorm în el îmi place la nebunie că mă acopăr cu mirosul și amprentele tale și atunci viața e roz, de vis. Patul tău e atât de mare și totuși... e singurul loc din lume unde-aș vrea să fiu în fiecare noapte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate