agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-11 | |
... cu sute de ani în urmă, la marginea pădurii, creștea pe solul gras de lângă pârâu un stejar ce avea să devină folositor oamenilor pe timpuri de răstriște; tot la bunicul din partea mamei am apelat pentru a mă documenta cu privire la istoria ”Stejarului monument.”
...de multe ori drumul meu trecea pe lângă acel stejar falnic, enorm de gros, foarte înalt, care, pe partea dinspre drum, avea o ruptură mare cât o ușă de bordei neîngrijit; mă opream curios pentru a-i observa intervențiile făcute de mâna omului: tot interiorul pe o înălțime de circa doi metri era scobit încât coaja și partea lemnoasă rămasă formau peretele acelei încăperi în trunchiul viu. Cu prima ocazie când am trecut pe la bunici am deschis acest subiect, din cauza firii mele curioase... ”Mari păcat cî matu’-i chiar lîngî scejari” zicea el cu o adevărată amărăciune-n suflet; se vedea cât de mult îl îndrăgise chiar și el... cu siguranță a avut parte de istorioare frumoase sub ramurile „bătrânului”... apoi intervenea cu vocea aproape revoltată: ”Ar trăbui sî sî schimbi locul matului, sau bufetului cum îi zîși-acu’ mai nou, cî tăț’ bețîjii satului nu mai nimiresc closetul ungi sî-ș’ fac nivoili, șî sî dau în dosu’ lui. Ar sî sî usuși într-o bunî zî. Păcat mari dac-ar și sî piarî!”... S-a domolit repede; era o fire calmă, binevoitor chiar și atunci când noi nepoții, adunați în curtea lui, făceam năzbâtii... Apoi începu să-mi spună din istorioara „bătrânului stejar”... ”Cum ni s-o zîs șî nìi gin bătrîni, cînd s-o-nșiripat satu’, cu suci șî suci gi ani în urmî, gincolo gi părău mari era numa’ păduri. Înșetu' cu-nșetu', oaminii o-nșeput sî tai copașii atît pentru foc, da’ șî ca sî facî alci casî noi. Scejariu’-așeala era pre' gros șî n-ar și fost bun gicît pentru foc... Nu l-o tăiet nìmini, pentru c-ar și fost pre mult gi lucru cu el...” Parcă se pierdea în gândurile lui... apoi încerca să găsească o nouă frază potrivită pentru a mă face să-nțeleg... ”Pi vremea lupcilor cu turșii, pi cimpu’ lu’ Șcefan șel Mari, mulț’ gin oascea moldovenilor șcieu gi scejariu ista, așă cî s-o gîngit să-l facî ascunzătoari... încăpeu cam șinși osceni giodatî-n el.” Își continua povestirea trecând apoi la timpuri mai recente, amintindu-mi despre haiducii mereu fugari ca să nu-i prindă potera care, în condiții grele se adăposteau pe timpul nopții în bordeiul stejarului. Și pe timpul războaielor mondiale, după spusele lui, stejarul scorburos a fost de folos soldaților români, ruși sau nemți. Îmi explica cu răbdare acțiuni ce se petrecuseră pe teritoriul satului; îmi vorbea despre greutățile cu care au avut de-a face dintotdeauna oamenii cinstiți și harnici ai sătucului pașnic... Mulți ani mai târziu, pe când eram elev în clasa a V a, aflându-mă într-o vizită cu întregul colectiv al clasei la Muzeul de Științe Naturale din Bacău, am încercat să vorbesc cu ghidul muzeului; a-nțeles gândul meu și-mi promisese că avea să vorbească el cu cine trebuie, pentru a se lua măsuri de conservare... Ani de-a rândul mă așteptam să văd ceva deosebit în jurul stejarului, un gard, un zid, ceva care să-l protejeze de josnicia neglijenței... Nu s-a schimbat nimic... Stejarul secular din sat, în cele din urmă s-a uscat; nimeni nu s-a-ngrijit să-l salveze... Măcar acum, așa uscat cum este, ar trebui să fie ”conservat” ca mărturie a sute de ani de istorie... mare păcat dacă o să dispară într-o bună zi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate