agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1853 .



Zborul cărăbușilor
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [silw ]

2010-04-15  |     | 



... e o senzație deosebită pe-nserat, atunci când nu se vede prea bine, auzi un bâzâit pe timbru de bariton aproape de urechi; încerci să ferești capul dar nu știi exact din ce parte vine și încotro va trece. O senzație și mai puternică poți avea atunci când bâzâitul încetează deodată cu aterizarea a ceva necunoscut pe hainele tale sau chiar în păr...
... începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, sălciile tinere dar și cele foarte bătrâne de pe malurile pârâului și-au lepădat deja mâțișorii; în locul lor au apărut fragedele frunzulițe lanceolate, pe care în timpul zilei odihneau cărăbușii cu aripile castanii, gâze ce erau dăunătoare vegetației. Știindu-i dăunători, cei mai mari dintre copiii de pe stradă, seara, când cărăbușii își reluau de obicei zborul, începeau vânătoarea lor... alergau după ei de-a lungul drumului, încercând să-i lovească cu o bască luată de pe capul vreunuia dintre copii mai mici. De multe ori trebuiau să abandoneze vânatul, pentru că, probabil simțindu-se amenințați, cărăbușii, ori se înălțau prea sus, ori treceau peste vreun gard sau peste pârâu... În timp de maxim cinci minute, mai marii gășculiței noastre prindeau destui cărăbuși, cu care urma să ne arate ce au învățat ei de la alte generații de copii, "morișca din cărăbuș." Bieții cărăbuși! Mi-era milă de ei... cei mai mari, prin ceea ce făceau, de fapt voiau să ne arate că aceste gâze, dăunătoare, merită a fi tratate cu brutalitate, extirpate. Cum nu erau folosite otrăvuri, insecticide împotriva dăunătorilor, oamenii satului se apărau cum puteau mai bine, adică, doar cu mâna goală. Bucuria copiilor; le erau permise faptele necruțătoare când era vorba de viața acestor dăunători, cărăbușii...
... urma o adevărată lecție susținută de cel mai mare din grup, Tonel Bereș... ”Ca sî fașim o morișcî, avem nivoi gi: doi cărăbuș’, doi schinișori gi căcinî cu oleacî gi cîrlijel la capîtu’ mai gros și gi un bețîgaș sau șioclej, macar cam cât latu’ pălmii, ca sî-l poț’ țîni-n mînî.” ... Și începea demonstrația pe viu, însoțită de cuvintele lui explicative...” Ia!... Gi la un cărăbuș rupim o aripî gi asta tari. O găurim cu schinii la capici, apoi fașim în așă feli, ca la un capît, cîrligașu’ sî șii cît mai nic, asta ca sî nu închegiși rocirea; schinu ista, uitațî-vî, ăl înșing în bețîgașu’ gi răchitî, chiar în nijloc, ungi ari oleacî gi măduvî.” Până aici, se părea că nu s-au comportat prea brutal, deși momentul ruperii aripioarei castanii trezea mila celor mai mărunței, care interveneau printre scâncete: ”Lasî-l bagi Tonel, nu-i mai fă ninica giacuma, poaci n-ari sî moarî. Eu nu mai vreu sî văd morișca șeia”...
Dar lucrul început, nu putea fi lăsat la jumătate. Băieții erau pregătiți și pentru cazul că se lăsa-ntunericul... chibritul din buzunar, un capăt de lumânare... se făcea un cerculeț în jurul unei luminițe pâlpâitoare în ritm cu adierea vântului călduț... Și Tonel își relua rolul, cerând un al doilea cărăbuș... ”Nimule (Ieronimule, tu țîni bețîgașu’! Tuțule (Petruțule), tu mai dă-ni un cărăbuș!”... Își luă al doilea cărăbuș în mâna stângă, între două degete, arătătorul și degetul mare, iar cu mâna dreaptă, i-a rupt piciorușul mijlociu, din partea dreaptă... apoi a luat bețigașul pregătit cu spinișorii și aripioara. Spinișorul liber la înfipt în piciorul cărăbușului. Între timp, cei mici, mai sensibili, au plecat plângând de la grupul de tortură al gâzelor. Nici nu aveau să se mai întoarcă în acea seară. Părinții îi opreau în casă; era deja destul de târziu... Reluînd discursul cu morișca, Tonel își îndeplinea misiunea de instructor... ”Acuma, uitațî-vî ghini în cari parci îi capu’ cărăbușului... înșepiț' sî-nvîrciț’ morișca-n parcea în cari-i capu' blăstămatului ista gi cărăbuș.” Bieții de ei, cărăbușii! Unii, probabil de durere, nici nu încercau să mai zboare. Atunci, tot chinul cărăbușului din morișcă era în zadar, nu mulțumea pe cel ce o construise, nici pe cei ce priveau... După două, trei ture domoale, Tonel reușea să pună în mișcare morișca... sărăcuțul de cărăbuș, prindea o viteză circulară atât de mare încît nu-l puteai vedea bine, rotindu-se în jurul bețigașului... Era neplăcut pentru o parte dintre noi să asistăm la acest ”spectacol”... Părinții își chemau copii... Rând pe rând, se retrăgeau toți de pe drumul ce încă mai avea mici băltuțe rămase în urma ultimei ploi... Jocul copiilor făcut din ”zborul cărăbușilor”, se petrecea aproape în fiecare seară, timp de trei, patru săptămâni, până când dispăreau cărăbușii... Trecea și timpul lor...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!