Când simți că este
ora aceea
ridică-te flacără
pășește în crăpăturile pâlpâirilor
treci de cojile argintate ale oglinzii
pune în coș tot
ce zvâcnește miroase sau cântă
revino în lampa ruginită
pe care ai mângâiat-o
cu bradul uscat și geluit
tremurat sub palmele nopții
strivește atent între dinți
lovește cu grijă ascultând
cuibărește în sufletul urechii
caută cu ochii închiși
ferestrele darurilor
ucide unul din animalele de jertfă
ce așteaptă izbăvirea
și așteaptă
ordinea se va naște
din sângele pudic
ce nu mai vrea să astupe rănile
căutând o altă formă
în aburul pătat
boarea sărată
de dincolo de lume
va trece
în sorbul uriaș al durerilor
și mirărilor tale
(de fiecare dată crezi că e ultima)
cu oricare piatră din tine
plutind va netezi drumul
spre Hypocrene
lăsându-te
cu setea împărțită
sub fiecare piatră de la izvor
în care se împerechează
cu câte o pană albă.