agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-20 | |
1. Concediu
Sunt un om serios și singur într-o mașină neagră, pe autostradă. Pe bancheta din dreapta stă manuscrisul – 64 de pagini A4, prinse într-un dosar cu șină. În spate am rucsacul și din cînd în cînd îmi arunc ochii în oglinda retrovizoare să mă asigur că a rămas unde l-am așezat. Mp3-ul umple spațiul mic, etanșat, cu o melodie care nu reușește să ajungă pînă la mine. E dimineață, înainte ca soarele să răsară. Liniștea asta mi se pare chinuitoare. Vama Veche nu e chiar locul în care să-ți evaluezi viața sau să iei decizii în legătură cu tine. Pe de altă parte, nici o alternativă nu pare mai convingătoare. Așa că iată-mă pe autostradă, cu o senzație amestecată de plictiseală și singurătate disperată. Mi-am luat două săptămîni de concediu, dar accelerez cu convingerea că totul va dura mult mai mult. La serviciu probabil că nici nu-mi vor observa lipsa. În orice caz, au lucruri mai bune de făcut. 2. Goblin Breakbeat, drum, în fine, știu la ce să mă aștept. Deși fețele lor sunt mult prea tinere, mă întreb dacă își dau seama că totuși nu-s unul de-al lor, sunt cu cel puțin 10 ani mai bătrîn decît oricare de aici. Nu sunt nici suficient de beat, așa că dau pe gît cu disperare tot felul de băuturi pînă mi se face rău. Am pus ochii pe o brunetă slăbuță care știe mișcările. Nu cred că are mai mult de 17 ani. Transpirația i-a lipit părul de gît, ochii negri lucesc și cînd își rotește capul mi se pare că se uită și la mine. Mă apropii de ea, dar felul în care se îndepărtează îi trădează repulsia. Dau fuga la wc și mă privesc în oglindă. E de înțeles, nu pot s-o condamn. Cînd ies de la wc, o caut în mulțime. O găsesc imediat, mă reped la ea și o prind de mînă. Chiar aș vrea să-ți citesc din cartea mea și să fac dragoste cu tine, mă trezesc că îi spun fără prea multă pregătire. Mă privește cu spaimă, caută în jur pe cineva care s-o ajute. În capătul celălalt, o altă fată mă arată cu degetul unui bodyguard. Mă îndepărtez în grabă, mă pierd în întunericul plajei. Poate că totuși am exagerat. Dar e normal în situația mea: nu mai am răbdare, nu mai am timp. 3. Valuri Am scos cearșaful și salteaua din rucsac. Umflu salteaua, intru în apă. Mă îndepărtez de mal, pe salteaua mea transparentă, plutind pe spate. Aș putea sta așa mult și bine. Simt că pot, în sfîrșit, să mă odihnesc și să urmăresc șirul gîndurilor. Prima variantă include o soție și un copil sau doi, într-un apartament de două sau chiar trei camere. Serviciul meu destul de sigur și bănos, un credit făcut în doi, în fine, vara la mare cu familia sau la munte, ne-am cazat la cabană, facem poze pe iarbă cu vreo stîncă spectaculoasă în fundal. Ar putea fi cea mai normala variantă cu putință, însă din nu știu ce motiv pare cea mai inaccesibilă. Sinuciderea poate fi o altă variantă, în definitiv nu are cine să sufere prea mult. Într-un fel e cea mai igienică soluție pentru toată lumea. Nu gestul în sine mă sperie, cît caracterul lui definitiv, practic închid orice posibilitate a unei speranțe cît de mici. Apoi, pot fi eu cu cărțile mele, într-o garsonieră în care măcar o dată pe săptămînă să îmi permit o prostituată care să-mi satisfacă dorințele sexuale – poate n-ar fi nici asta prea rău, numai că nu văd nici un scop sau finalitate, nimic-nimic. Dmitri coboară de pe saltea în apa caldă și se uită la mine cu un fel de regret, cum ar privi pe cineva de care se desparte cu greu. Plutește pe valuri și se îndepărtează ca un chiștoc. Dacă aș mai avea forța s-o fac, aș putea da vina numai pe el. Mi-a lăsat o carte legată într-un dosar cu șină, dar mi-a luat mult mai mult. 4. Prizonieri Stăm pe faleză ca doi îndrăgostiți. E încă noapte, aștept răsăritul. Ea nu mai mișcă de vreo zece minute. Din păcate a trebuit s-o fac să tacă, sper că n-am rănit-o prea rău sau, doamne ferește, s-o fi omorît. Nici măcar nu seamănă atît de mult cu fata brunetă de 17 ani din Goblin, de seara trecută. Îmi doresc acum, mai mult decît oricînd, un scenariu de film – voi fi înconjurat și poate un lunetist, de undeva, o să mă împuște direct în cap. Gîndul acesta mi se pare reconfortant, iar în acest timp, în mintea mea, soția și cei doi copii se îndepărtează și îmi fac cu mîna. Vine o forță de undeva și mă ridică de acolo, nu i-aș spune rațiune, eu de unde să știu ce e. Merg spre mașină, cu dosarul în mînă. O să las totul să se întîmple, n-o să intervin. Surprize nu vor fi, n-au de unde, doar starea asta ca un pantof de piele încălțat prima dată, pe care-l aștepți să se mai lase, purtîndu-l, și o plictiseală incredibilă, rău prevestitoare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate