Azi dimineață mi-am găsit pașaportul. Expirat din 2006 și cu o singură viză. Austria.
Mi-am adus aminte aminte că prin '96 am fost în excursie în Austria. Eram liceean pe atunci. Plecasem cu 20 de dolari și 10 mărci. Euro încă nu se inventase. Un dolar se schimba cu 10 șilingi iar o marcă cu șapte șilingi. Eram înnebunit după șepci. La noi în România se găseau doar șepci de alea de plastic, cu o plasă pe ceafă. Primul șoc pe care l-am avut a fost cînd am ajuns în Ungaria. Căsuțele așezate frumos la marginea străzii, drumul întins despre care auzisem că se cheamă autostradă. În Budapesta a fost prima dată cînd îmi era rușine. În parcare autocarul nostru semăna mai mult cu un autobuz școlar Ford din America anilor '56, în vreme ce lîngă noi erau parcate autocare supraetajate. În Viena, o șapcă originală Red Bull costa 256 de șilingi. Mi se rupea inima privind în vitrinele magazinelor șepci Red Bull, White Sox, Orlando Magic. Singurul lucru cu care m-am ales atunci a fost un walkman. Primul meu walkman. La care ascultam o casetă șutită de la familia unde stătusem în gazdă.

Dragă Românie,

Cînd vei citi aceste rînduri să știi că decizia mea e luată. Tu nu ești vinovată cu nimic. Vinovat sînt eu pentru că nici la 30 de ani nu pot să-ți ofer nimic. Nu pot să-ți ofer siguranța zilei de mîine, nu pot să-ți ofer un acoperiș, un loc în care să ne creștem copiii.
Am decis să te părăsesc și așa e mai bine. Cînd voi avea hipertensiune arterială, acolo unde voi ajunge, nu voi da vina pe hamburgeri, pe regimul de alimentație, pe legumele modificate genetic. Nu voi face studii despre nefericire. Voi da vina pe Piatra Craiului, pe Pietrele Doamnei, pe Defileul Nerei, care vor să-mi iasă din piept. Nu am nevoie de TGV-uri. Voi lua cu mine trenurile tale jegoase puțind a salam și a ceapă, trenuri care m-au fâcut să văd Ilvele, Crișul, rafinăriile arzînd noaptea.
Draga mea, am obosit. Am obosit ca cetățean să mă trezesc în campanii electorale și să-mi zîmbească tot felul de candidați lipiți pe zidul Seminarului ortodox. Am obosit să mi se sugereze la predica de duminică să-mi fac datoria de cetățean față de cel care a sprijinit parohia mea. Am obosit să colecționez brichete, pixuri, agende, găleți, cizme de cauciuc, calendare de buzunar. Am obosit să stau la trecerea de pietoni și să acord prioritate stranierilor cu mașini de închiriat din care răsună la maxim manele. Am obosit să aud limba mea stîlcită în fel și chip, pocită mai ceva ca un cocoșat de la Notre Damme. Și asta pentru ce? Să stai la coadă la supermarket și în fața ta unul să întrebe como se chiamă pîine în limba romena, apoi să înjure de mama focului că micii sînt expirați. Să-ți botezi copilul Mario, Esteban, să servești la nuntă rom Jamaica și lasagna?
Iartă-mă draga mea. Pentru tine m-am trezit în fiecare dimineață cînd a trebuit să mă duc la vot. Te-am vrut pentru mine așa cum m-am priceput eu. Dar nu m-am gîndit niciodată că vei lăsa capul în pămînt și te vei duce după cel care îți spune autoritar "Alora fă".
Te-ai înrolat într-un război care nu e al tău și te-ai întors în cîrje. Iar cei care sînt acum lîngă tine se bat cu pumnul în piept că vor indemnizație de însoțitor. În timp ce noi sîntem verificați cu poliția la domiciliu dacă nu cumva suferim de boli închipuite.
Iartă-mă Românie că nu te-am dus la altar cînd a trebuit. Că poate ceea ce Dumnezeu a unit omul nu ar trebui să despartă.
Tu nu ești vinovată cu nimic. Tot ce pot face acum e să-ți arăt lumea prin ochii mei.