Meditația picăturii

Când zăgazurile se rup,
un firicel de cer
coboară pe stânca vremii:
pulberi de stele rătăcite,
ocean al primei clipe
ușor lumina te-a cuprins
în valuri calde, violete
în ele soarele s-a scurs,
în zorii dimineții...
nisipul tympului încet,încet
se-nalță,
tălăzuind destine noi
fii, fiice, droaie de nepoți...
fire de cuarț în Cartea vieții
din ele un roman tot stă să fie tipărit
lungind un calendar de ecuații
încerci să descifrezi
tot infinitul
risipit într-o spirală și un nod
de Noe lângă farul-pod.