„Olimpiu Nușfelean e un solitar care transformă proza cotidianului într-o lirică neoromantică, ce nu ocolește procedeele antipoeziei” – Grigore Grigurcu, România literară.

„Poeme pentru cei care citesc în liniște” e titlul ultimei cărți de versuri semnată de poetul bistrițean Olimpiu Nușfelean. Pentru cititorii mai puțin avizați, Olimpiu Nușfelean e directorul revistei ”Mișcarea literară”, aflată în al nouălea an de existență. Om de caracter, de o modestie soră cu omenia, Olimpiu pune oftat peste oftat, cuvînt peste cuvînt, în lupta permanetă cu mediocritatea. Dar atît despre Olimpiu, nume predestinat înălțării. Curiozitatea vă va îndrepta spre pagini în care zîmbetul său vă va fi aproape.
„Poeme pentru cei care citesc în liniște” e o carte cuminte în aparență, formatul restrîns, jumătate de pagină A4, trimite cititorul în cel mai ascuns colț al inimii, acolo unde prudența se îmbină armonios cu temerea de a nu atinge intangibilul, și aici intangibilul se ascunde în sentimentul minusculului, al apocrifului. Nu exagerez deloc cînd zic despre Olimpiu că e un poet al misticului. Misticul nu se ascunde în cuvinte, ci în persoana poetului. Apropierea de acesta îți dă un imbold pe care nu ți-l poți stăpîni. Ca o charismă, de-a dreptul dumnezeiască, prezența poetului incită și provoacă spre meditare și scriere, spre impresii personale, copleșitoare,care m-au depărtat de la esența acestei propuneri de carte. Voi reveni cu mare plăcere, volumul stă gata de a fi deschis, de a fi citit și pătruns în marea călătorie a sufletului spre frumusețea zădărniciei.
Șase e cifra magicului de aici, șase sînt microvolumele adunate:”Cîntec înspăimîntat”,”Iluzie la Veneția”, „Visul omului liber”,”Poem transilvan”, Un simplu schimb de lumină”,”Realitatea utilă”.
Apărută în anul de grație poetică 2009, la editura EIKON din Cluj-Napoca, în condiții grafice de excepție, ultima carte sub semnătura lui Olimpiu Nușfelean confirmă o personalitate lirică de excepție, o voce pe care nu o putem omite dintre vocile expresivității lirice românești.
Poet al filozofiei și dragostei, teme abordate preponderent de Olimpiu, dar și al regăsirii de sine, în volumul de față ne afundăm discret într-o lume a întrebărilor, uneori retorice, alteori cu subînțeles, totdeauna spre regăsire. Îmi permit aici să citez un poem, să las cititorului plăcerea transcenderii, apoi să întreb dacă e destul spre curiozitate:”Stele pe cer-Fricoșii sunt cei care umblă/noaptea/cu lanterna în mînă/printre cuvinte/neîncrezători/în stelele/cerului lor.” Și nu e destul. Olimpiu se dedică operei sale, întinde mîna cititorului, îl ajută și îl ridică spre propria grație. „Un bărbat/luminat-/face cît un an de bucurie/Ce-i un bărbat?/-voi fi întrebat./Dar veacuri de veacuri de bărbați/luminați?”
Tainic ascunde în versuri înțelepciune, tainic se destăinuie de pe un piedestal învălurit, nici o floare nu îi mișcă umerii drepți, așa cum ar trebui să îi șadă bine poetului. Și zice:”La noapte/voi scrie-/cel mai rămuros/poem/și mîine dimineață,/cînd păsările lumii/vor căuta țara mea însorită,/destule locuri de cuibar/vor fi.”
Precum un mister vocea poetului:”Ceea ce ziua-i gîndit/noaptea/în vis/e iubit”. Nu doresc altceva decît să vă incit, nu o recenzie a cărții cît o invitație la descoperire. Închiși în propria lume, matriță a neputinței, rareori avem posibilitatea de a vedea dincolo. Și lumea ce ne înconjoară e mare, ascunde comori. Precum o comoară ascunsă poeții. Poetul zilei: Olimpiu Nușfelean. Pentru cei care nu l-ați citit, e o provocare.