Am terminat recent de citit volumul întâi al romanului “Un om din Est” (Ioan Groșan, Ed. Noul Scris Românesc și Tracus Arte, București, 2010) și n-am putut să nu mă întreb de ce unii critici consideră că este o carte sub nivelul celor anterioare ale autorului. Romanul despre care vorbesc pune în interacțiune aceleași personaje pitorești ale unui orășel din România comunistă, fapt speculat imediat de critici: iată, a trecut Groșan de la sat la oraș! Orice s-ar spune, stilul acestui autor nu poate fi imitat, deși unii autori mai tineri au încercat marea cu degetul (am citit câteva proze scurte aplicate pe acest stil dar mi s-au părut prea diluate).
Personajul forte al acestui prim volum este, cred eu, profesorul și scriitorul Borna, care sesizează, la un moment dat, că tot ce scrie el capătă valențele realității; memorabilă este și discuția acestuia cu un mare mahăr al securității locale care, fără a crede o iotă din povestea lui, îi spune: “Ai scris și asta? (…) Ia să vedem: te bag în pizda mă-tii! Borna scotoci în geantă, mai scoase o foaie și i-o întinse. Pe ea, maiorul văzu că era scris, caligrafic, “Te bag în pizda mă-tii!”.
Probabil că doar nouă, cei care am trăit sub comunism, ni se pare fascinantă o astfel de scriere. Dar cum să-i cerem altceva unui autor care și-a confirmat puterea de expresie și care, până la urmă, aproape că s-a confundat cu ea?