agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-02 | |
ziua aceasta s-a arătat de la început a răsări altfel între tâmplele mele. la orizont, soarele era sângeriu.
sângeriu se simțea și în mine. din cer curgeau rugăciuni, senin nu era. doar nori și tăciuni în tăciuni cred că bisericile credințelor noastre au ajuns cu vârful clopotnițelor până în palmele lui Dumnezeu și așteaptă un semn, un dangăt ca și cel al facerii lumii altfel nu îmi explic înlemnirea din noi nu ne mai amintim nimic. nici un izvor nu mai este apă pentru cei însetați. teama și piatra ne-a făcut una cu pământul. plouă cu îngeri din tine, din mine. plouă cu îngeri afară pe stradă, dar nimeni nu pare a vedea ceva. nimeni nu vrea să vadă cum îngerii stau în genunchi. de la o vreme nu ne mai amintim de nimeni ce ne amintește de parcă i-am fi pus în cuier, haine goale ne-am dat în uitare gândurile verzi, bătrânii, iar zilele cu cenușă sub limbă nu mai dor a strigăt. la fiecare colț și rând de pâine, de viață, de lume, mai uităm un bătrân, un copil, un tată, o mamă chirciți în durere așteaptă ce vine, dar laptele mamei nu mai amintește a nimic, dar ei stau și ascultă cum timpul scoate din ei sămânțe cu cleștele în timp ce crucile devin păduri în stâncă trecem peste ei și prin ei ca prin apă. și ce dacă-n ei un mormânt iar se sapă? vor trage pământ, vor plânge-o să treacă. și ce dacă-n ei încet viața seacă? pământ în pământ și apă în apă și apa va trece și toate-or să treacă și toate-or să treacă? de părinți ne amintim că ne e dor să își scalde ochii în lacrimile noastre după ce-i năpădesc mărăcinii pe morminte lăsate de dor. ne afundăm în pământul lor ca niște lujeri de viță de vie, dar ei tot tac. tac ca și atunci, când o făceau să nu ne devină poveri repetabile, dar noi nici atunci nu auzeam când se spărgea câte o tăcere sub ochi nedormiți și încercănați de noi în casă copiii ne-așteaptă sperând că nu îi vom uita să crească forțat sub lumina unor incubatoare de oameni. îi ducem de mici să crească sub aripa altora. privirea le crește în ferestre într-o oră cât altora în trei mama și tata nu vine, dar nu-i nimic, o să creștem noi mari, iar atunci nu vor avea pe cine să îmbrace. poate nepoții. copiii care ne dau șansa să fim părinți cu albumul de fotografii în mâini, învățăm copiii să facă din nou primii pași, să meargă la școală, să se căsătorească, iar noi să fim din ce în ce mai bătrâni, să murim din ce în ce mai mult și mai des în noi cufăr de ani și regrete îngropate pentru alții și alții și alții niciodată nu este vorba despre noi decât în clipa propriei dezhumări de vină fără vină din oasele așteptării ne cresc numai buruieni de nepăsare și neputințe. lipsa de reacție cade peste noi și peste tot asemeni unei ghilotine. în grâu nu mai încolțește nici o floare de mac, nici o albăstrea nici măcar una. totul este un lan de ierburi prin care ne pierdem din ce în ce mai mult pentru cei ce ar trebui să ne fie păstori nu suntem decât boabe de neghină numai bune de stârpit la răscruci de vânt treierătoarea trece. noi ne împrăștiem peste tot și rămânem între dinții pământului unde copiii ne-au murit să fie temelie unui rost firesc celor ce vor trăi în blugi, fără cravată și beretă, fără granițele celor patru pereți ai țării. pământul se deschide și urlă, dar noi, cei ce le-am rămas celor ce au fost și vor veni, am decis să-i mai dăm pe ai noștri corbilor o dată să le ciugulească și ultimul rost din sângele idealurilor tăceți! răbdați! uitați-vă frații, copiii, părinții munciți fără siguranța zilei de mâine și pășiți mai departe cu tăcerea în fire tăcând numai așa se pot răsuci morții în noi ca și peștii pe uscat, numai așa se poate da corbilor o țară și o țară corbilor! tăceți dară, tăceți! lăsați plugurile să vă are până în rărunchi |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate