Amorțită...
aștept să cadă asupra mea.
Odată atinsă
înapoi timpul nu-l pot da.
Se pierde...
și țipă șoptit
defecte ce altă dată îl încântau.
A căzut Babilonul pe fața mea!

Ceață
Și de-acum o singură șansă
ce pașii-mi vor să ia.
Lasă-mă
Să mă vindec departe,
rănile să mi le ling.
Ești dur:
mă ții aproape
să simt fiecare bucățică
ce peste mine cade... în rafale.

Ripostez
și doare... oare tu nu vezi?
Oprește-mi viața
căci iubesc și palma și întunericul
ce înainte mi le-ai pus.
Nu a rămas nimic de spus.
În propria iubire...
nu suntem decât niște intruși.