s-au stafidit strugurii, iepurii au intrat în pământ, cârtițele s-au cățărat pe șpalieri,
satul ăsta nu mai are vreun cer și nici destul oxigen în aer.
baba oarba era un refugiu ignorant,
acum se află pe aceeași uliță, cade prin toate șanțurile, copiii fug de ea când le întinde mâna
și-o înjură.

primăvară iar.
frunze ce râdeau, eu ajutam copacii adunându-le surcelele
proaspăt iritată de țipetele de după colț.
oricum o lăsam baltă, dar ei tot înviau liniștiți.

crucea de pe fântână e ruginită și prea mare pentru oameni,
nu demult mă aflam cu Balky la o plimbare pe câmp,
când ne-am întors acasă,
un câine alb turbat venea spre noi în goana dracului,
am intrat în curte, Balky era spânzurat de propria coadă,
l-am ajutat să se desfacă. imediat mi-am dat seama:
primăvara a venit devreme,
ca un tren de clasa-ntâi unde se stă în picioare
și se dă brânci.

piciorul patului stă și el să cadă,
toată vina o primește iubirea ce nu știe să-și fumeze esența,
esența asta ar merge la cozonac,
măcar mi-aș face familia fericită de paște,
apoi aș intra, în sfârșit, în biserică,
noaptea, singură, luminile aprise, sfinți desenați,
și un cadavru în mijloc,
o saltea pe post de sicriu, un mort care se umflă și explodează,
își împrăștie mațele pe Biblie
și sfinții cred că se uită la un spectacol de comedie.
ies în față,
cu toții mă aplaudă ironic,
christos se uită mirat, ei bine
doar suntem magicieni, ce dracu


http://www.youtube.com/watch?v=89Fa9F6ACD4&feature=related