nu departe flutură frunzele,
se întorc rând pe rând față-spate,
copacii au senzații halucinogene, închid ochii...
cerul e plin de săgeți înnodate, alături doarme fericit cupidon,
sunt cu umbrela în mână, cu căștile în urechi,
mă cred pe scenă, dau mâna cu ramurile, dau autografe.

trotuarul se termină,
alunec într-o băltoacă plină cu bărci din hârtie.

pe hol se crapă ușile,
instantaneu un labirint,
se constată că asta nu e casa mea,

câmpia cu flori este o fantezie de-a morții,
prin ochelarii mei s-a format un stat gros de lentile
ce scriu crăpându-se.