… nu-nțelesesem vorba tatălui: „Adu-ni calupu’ !” Mă oprisem zâmbind în fața lui, crezând că are chef de glume. Greșisem. O spusese foarte serios. Aproape dojenitor, spuse: ”Și ci uiț’ așă? N-ai auzît? Adu-ni calupu’!” Apoi, dându-și seama că nu știam ce era un „calup”, mi-a spus: ”Vez’ cî la șopron, cătră poiatî, într-un cui, îi agățat ceva făcut gin scândureli, cu douî mîneri…
Adă-l la mini!...” (Acel „ceva” era de forma unui paralelipiped având dimensiunile L=30 cm, l=20 cm și h=15 cm; aceste dimensiuni erau variabile în funcție de preferințele constructorului.) Fuguța m-am întors… calupul îl țineam cu amândouă mânuțele… ”Aista-i, tătai…?” Obișnuia să răspundă la-ntrebările copiilor tot cu o-ntrebare de genul: „Vezî cî ai putut…? Ai văzut c-așă trăbuiè? Vezî…?” De data aceasta însă a spus: ”Dacî n-ar și fost gi făcut chirpici, n-ai și șciut niciodatî și-nsamnî calup. Vezî cî l-ai găsît? Dă-l încoașì!” Între timp el dusese lângă pământul frământat o balie veche din tablă, ruginită toată; era cu apă pe jumătate. Deasupra baliei, într-un colț, era pusă o șipculiță meșterită un pic de tata, pe care o numea „netezitor”. Îmi spuse:” Gi-acum-nșepi greu’…” Defapt, greul începea pentru el; pentru mine era totul doar o joacă din care aveam întotdeauna câte ceva de învățat. Curtea era măturată, pregătită pentru expoziția de… chirpici. Un pic de nisip împrăștiat mai întâi pe unde avea să fie turnat primul rând. Mi-a spus: ”Sî stai aproapi gi mini ca sî-nveț’ șî tu! Mâni, eu am sî șiu la lucru… mă-ta ari sî mergă pi Scirbu’ la cotorât la jii, iarî tu, ai sî faci chirpiși. Și spui? Ai sî poț’?” Aștepta răspunsul înainte ca eu să fi văzut și gustat greul acelei munci. Cum era de imaginat, răspunsul meu nu putea fi altul decât cel așteptat și de el: ” Cum sî nu pot, tătai… gi-acuma-s mari șî eu…!” Tare mare eram… Mă tachina mereu seara, înainte de culcare, zicându-mi: ”Vasîlicî micicelu’…” la care eu, supărat de provocarea lui, răspundeam imediat: ”Mari!”…
Era tocmai momentul să-i demonstrez că pot face și eu câte ceva demn … de oamenii mari.
Arătându-mi ordinea operațiunilor, intervenea din când în când cu vorbele: ”Vezî? Așă sî facì! Când ai sî faci tu, sî-ț’ aduși aminci gi felu’ cum am făcut eu! Ai înțăles?” Sigur că înțelegeam,în măsura în care înțelegeau cei de seama mea.
A doua zi după amiază a trebuit să pun în practică ceea ce văzusem la el, să demonstrez priceperea și puterea mea de muncă. Înmuiam bine în apă calupul, îl așezam pe locul pregătit cu nisip, luam tăvăluci micuți din pământul frâmântat cu paie, îi trânteam în calup. Când se umplea calupul, cu netezitorul înmuiat în apă trăgeam pe deasupra calupului. Surplusul de pământ îl aruncam în grămadă. Înmuiam iarăși netezitorul în apă și nivelam bine. Prindeam apoi cu amândouă mâinile calupul de mânere; trăgeam alternativ, când cu stânga, când cu dreapta, puțin câte puțin, până rămâneam cu calupul în mâini, eliberând astfel forma luată de pământul frâmântat. Pentru fiecare chirpic, aceleași operațiuni trebuiau reluate. Oboseala și plictiseala interveneau repede, mai ales la un copil. Gândul zbura mai mult la joacă…
N-am făcut mare lucru… doar vreo două zeci de chirpici. El ar fi făcut de zece ori mai mult tot într-atâta timp.
A doua zi, chirpicii zvântați erau întorși pe latura Lh, pentru a se usca uniform și în voie. Următoarea zi, mulțimea de chirpici la soare semăna cu o armată, așezați fiind pe latura lh. Eram cu băgare de seamă la starea vremii. Seara, dacă era înnorat, acopeream armata cu un nailon, punând șipci pe deasupra, ca nu cumva să-l ia vântul. Tata decidea când era timpul de a-i stivui.
Îmi spusese și mie: ”Vezî? Gigisupt, douî scîndureli lungi, cî dacî plouî, sî nu scei chirpișii-n apî. Primu’ rînd ăl pui așă, șî laș’ loc gi douî-trii gejici-ntri ii, ca sî treacî aeru’. Al doilea rînd ăl pui invers. Puș’ în felu’ ista, ghini așăzaț’, circulî aeru' printri ii, sî usuc-înșet, șî niși nu sî dărîmî!”
Stiva nu o făcea prea înaltă, de cca un metru și ceva. Deasupra stivei, din scândurele, făcea un acoperiș provizoriu, în pantă, să se scurgă repede apa de ploaie.
Din calculele tatălui, era nevoie de aproximativ 660 de chirpici… eram deja curios de felul cum avea să îi zidească…