Doi oameni citesc un text. Doi oameni au două păreri diferite. De aceea e bine că sînt doi. De sus un glas intervine, dar numai la cerere. Adică unul dintre ei s-a așezat spre meditație. Adică unul dintre ei întreabă. Și glasul răspunde cum ar fi deranjat. Insistența poate devoala și de aceea răspunde.

- Textul acesta subțire, precum un fir de nisip în ochi, m-a deranjat suficient încît să intervin. Iată care sînt hibele lui. E diluat, plin de metafore, împodobit cu sentimente patetice. Timpul pentru mine e eternitate, dar eternitatea nu poate fi împăunată cu personale. Þine-ți între picioare brațele doritoare de pană, sau taste. Apoi tuși, iar pămîntul se cutremură cîteva clipe.

Doi oameni, unul mai boier decît celălalt, citesc un poem. În primul cresc aripi, celuilalt i se îngreunează picioarele. Ambii sînt bogați, ambii se laudă prin vorbe cu acumulările unei vieți pline.
De Dumnezeu? De dorințe? De materie?

Uneori plouă și doi oameni se privesc față în față. Unul zîmbește, celălalt se crispează.
- E bună pămîntului ploaia aceasta.
- Din păcate mi-a stricat toată ziua.
Uneori oamenii citesc un poem, mulți oameni, impresionant de mulți oameni. Apoi dau glas părerilor personale. Tocmai cînd Dumnezeu doarme.