Mă-ntreb uneori,
Când noaptea devorează
Certitudini,
Unde mi-e sufletul ?

Acela cu sâmbure de divin
Ascuns în fiecare,
Fărâma de puritate
Ce locuiește
În visele noastre
Treze.

Cineva, demult,
Credea că
Oricât am încerca
Nu vom găsi
Marginile propriului suflet.

Dar centrul,
Drumul spre centrul sufletului,
Găsitu-l-a cineva ?

Sufletul
E punctul în care
Lumea aceasta din jur
Se întoarce pe dos
Ca o mănușă.

De aici iluzia unității și a centrului.

În fiecare dintre noi
Trăiește efectiv o lume.
Demiurgi fără vină,
Fără voie,
Inconștienți de creația lor.

Sufletul
Respiră prin întâmplări
La fel cum
Întâmplările respiră
Prin suflet.