într-o zi eram foarte trist nu pierdusem aparent nimic
nu mă certasem cu nimeni
am simțit cum încep cuvintele să crească de-a-ndoaselea-n mine
agățându-se de globulele roșii cu toată energia neconsumată a melancoliei albe
crescând din mine și din tine ca mușchiul verde pe scoarța arborilor seculari
cum nu mai puteam să vorbesc cu nimeni nici să strig după ajutor
inima-mi bătea sacadat în ritmul tobelor bahai
deși singurul efort pe care-l făcusem în acea zi
consta în faptul de a fi putut să ascult pe cineva până la capăt
de trei ori in viața mea am plâns
prima dată a fost când a murit tatăl meu
a doua oară când a murit mama mea
a treia când mi-am dat seama că toti cei pe care i-am cunoscut
erau niște lichele anulând tot ce a fost in viața mea
pentru tigri delimitandu-și un teritoriu neîncapator precum viața de apoi
pentru alte lichele nesfâșiate de stăpân
am putut avea totuși un dialog imaginar cu un mare poet
foarte volubil căruia țara lui îi organizase funeralii naționale
el însuși ca să-i facă pe plac unei cucoane autopersiflându-se
,,da, doamnă, sunt porcul dvs de serviciu’’
mă chema din lumea drepților cu ochii maniaci ai celor vii
când se cerșește adevărul în genunchi
orice ieșire la raport a soldatului către superiorul împușcat
survine ca urmare a unei dezertări
acolo unde răscumpărarea e o faptă reprobabilă
amintește-ți cele o sută de ha pe care mâinile au refuzat să le culeagă
deși desfăcutul porumbului toamna pe câmpuri
era cea mai plăcută dintre activitățile practice
amintește-ți arderea cărților la ordinul unui sergent analfabet
când eram student aveam un prieten general cu trei facultăți și două doctorate
rănit in somalia i se amputaseră picioarele stătea de vorbă cu mine
apreciind mai mult naivitatea mea de a crede în oameni
decât suferise el pierzându-și picioarele pentru o cauză inexistentă
de la el am învățat să efectuez primele manevre de condus tancul
și să nu lovesc în omul-lichea în omul-neom
tot aurul din lume nu poate compensa faptul-de-a-fi-o-lichea-strălucită
cât voi trăi m-a rugat să nu aplic legea celui puternic
puterea nu ajuta ci te invață să poți să pierzi
dacă nu știi să pierzi fă un triliard și o jumătate de pas înapoi
inspiră și expiră aerul sufocant al tuturor handicapaților lumii așa ca mine
dar cu mai multă solemnitate și onoare decât ai fi câștigat un război străin
în care nu se știe cine pe cine omoară până ce dispare în mare muntele
cu tot cu soldați și aceasta e definiția sublimului
să știi să ierți lichelele în mijlocul cărora ți-a fost dat să trăiesti
să zbori pe aripile de aramă ale păsării-clopot sfârtecat de amăgiri contagioase
precum râia războaielor lipsite de cavalerism
falsitatea și adevărul perversiunii ca singurul fapt-de-a-fi
dacă ar sti ce adevăr declanșează –n mine
cei care-mi doresc pieirea m-ar face împărat
se deformează oglinda cu cât suferința e mai profundă
și o irealitate mai interesantă decât demonizarea nebotezatului
incapabil de ură la o vârstă fragedă
înfășat doar de căldura sacrificiului ființelor
ce i-au hotărât venirea-n lumină–n gigantica lumină a lunii
ce-o pipăie și o bagă-n sân ca nică a lui ștefan a petrei
cireșele vara