ca un șarpe îmi dă târcoale metroul
farurile mă hipnotizează
desenele nesfârșite de pe solzi mi se scurg pe retină
alene
scrâșnetul roților e un cântec de leagăn
nu mai respir mă desprind
urletul mulțimii îmi gâdilă tălpile
râd și spaima se dezlipește înainte să cad
urcă pe marginea rece
se transformă în ritmul unor tocuri
sau în pulsul asurzitor al sarpelui

explodez mă asmut împrejur
tot mai sus tot mai repede mai departe
un carusel de mărunțișuri adunate ieri laolaltă
într-un sac de gunoi

poftiți de vă dați în minunea minunilor!