Bhagavat a spus:


"Cel întrupat în toate trupurile este pururi de nevătămat, o Bharata; de aceea nu trebuie să plângi vreo ființă. (...)

Numai fapta să-ți fie conducătoare, niciodată fructele faptei. Să nu ai drept temei fructul faptelor; și nu te lega de nefăptuire.

Stând în yoga, îndeplinește faptele, părăsind legătura față de ele, o Dhananjaya, fiind același la reușită și la nereușită; acestei egalități de spirit i se spune yoga.

Fapta este cu mult mai prejos de yoga cunoașterii (buddhiyoga), o Dhananjaya; caută-ți refugiul în cunoaștere; sunt demni de milă cei care au ca temei al faptelor fructul acestora. (...)

Când cunoașterea ta va trece peste hățișul confuziei, atunci vei ajunge la nepăsarea față de ce ți-e dat să auzi sau față de ce ai auzit (...)

Cel care își retrage mereu simțurile de la obiectele lor, precum broasca țestoasă mădularele în carapacea ei, acela are înțelepciunea neclintită.

Chiar și la omul înțelept care se stăpânește, o tu, fiu al lui Kunti, simțurile frământate târăsc mintea cu forța.

Când este noapte pentru toate ființele, cel care se stăpânește veghează. Când este veghe pentru ființe, pentru înțeleptul care vede Sinele este noapte.

Omul care izgonind dorințele trăiește fără dorințe, fără să gândească "eu" și "al meu", acela ajunge la pace.

Omul care se bucură numai de Sine, care găsește mulțumire numai în Sine, care își găsește liniștea numai în Sine, acela nu mai are nimic de făcut. Acela nu-și află un sprijin în ce este sau nu este făcut aici, pe pământ, și din toate ființele nu depinde de niciuna, pentru nimic.

Săvârșește deci fapta ce trebuie făcută, mereu desprins de ea, căci omul care făptuiește desprins de faptele sale, ajunge la culme.

Este mai bine să pieri în Legea ta proprie decât să te mântuiești în Legea altuia.

Despre cel ce trece la faptă fără dorință și hotărâre, ale cărui fapte sunt arse de focul Cunoașterii, despre el cei iluminați spun că este un înțelept.

Fără dorințe, cu mintea și trupul stăpânite, părăsind orice bun lumesc, săvârșind faptele numai cu trupul, el nu-și atrage păcat.

Mulțumit cu ce-i aduce întâmplarea, trecut dincolo de dualitate, lipsit de simțăminte egoiste, același în reușită și în nereușită, chiar făptuind, el nu este legat.

Toate ființele le vei vedea în Sinele tău și, deci, în Mine.

Așa cum focul aprins face cenușă din vreascuri, așa și focul Cunoașterii face din toate faptele cenușă.

Cunoașterea este învăluită în necunoaștere. Această necunoaștere tulbură mintea creaturilor.

Înțelepții privesc la fel la un brahman plin de știință și virtute morală, la un bou, la un elefant, la un câine sau la un mâncător de câini. (...)

Îndepărtând contactele exterioare, cu privirea ațintită numai între cele două sprâncene, egalizând suflul inspirator (prana) cu suflul exterior (apana) care trec prin nas, ascetul cu mintea, simțul intern și simțurile stăpânite, care are drept ultim scop eliberarea, lipsit de dorințe, frică și milă, numai acela este eliberat pentru totdeauna. (...)

Pentru ascetul doritor să se înalțe la yoga, instrumentul de lucru este fapta. Pentru cel care a ajuns la yoga, instrumentul de lucru este renunțarea. (...)

Yoga nu este pentru cel care mănâncă prea mult, nici pentru cel care nu mănâncă deloc, nici pentru cel care doarme prea mult și nici pentru cel mereu treaz, o Arjuna! (...)

Pământul, Apa, Focul, Vântul, Eterul, Simțul intern, Mintea și Eul sunt cele opt părți diferite ale Naturii mele.

Aceasta este Natura mea inferioară. Natura mea superioară însă, să știi, este alta; ea este, o tu cel cu brațul mare, Sinele Individual (Jivabhuta) care ține această lume.

Așa cum marele și veșnicul Vânt, care bântuie pretutindeni, se află în Spațiu, tot astfel se spune că toate ființele se află în Mine... (...)

Sprijinindu-mă în propria mea Natură, creez mereu și mereu această multitudine a ființelor, de nevoie, prin forța Naturii. Dar aceste fapte nu mă leagă, o Dhananjaya. Eu rămân ca un străin, dezlegat de aceste fapte (...)

Cel de care nu se teme lumea și care nu se teme de lume, care este eliberat de zbuciumul bucuriei, furiei și fricii, acela mi-a drag (...)

Nepăsător la insultă sau laudă, tăcut, mulțumit cu orice, fără casă, cu mintea neclintită, dăruit Mie - așa este omul drag Mie. (...) Desprins, nelegat de copii, soție, casă și celelalte, mereu egal în spirit indiferent dacă se întâmplă cele dorite sau cele nedorite, dăruit neîntrerupt Mie, așezat în locuri singuratice, cu dezgust de a se aduna cu oamenii, concentrat pe cunoașterea Sinelui suprem, pe înțelegerea rostului cunoașterii adevărului - aceasta este Cunoașterea. Iar ceea ce este altfel decât aceasta se numește Necunoaștere (...)

Sattva, Rajas și Tamas sunt Tendințele născute din Natură; ele înlănțuie în trup, o tu cel cu brațul mare, pe Neclintitul întrupat.

Între acestea Sattva este fără de pată, este lumină și ne-chin; ea înlănțuie prin legătura fericirii și prin legătura cunoașterii.

Rajas are pasiunea ca esență, se naște din sete și legătură; ea înlănțuie pe cel întrupat prin legătura faptei.

Tamas este necunoașterea, este tulburarea minții, a tot ce este întrupat; ea înlănțuie prin delăsare, lene și somn.

Dacă Sattva este sporit în momentul în care omul moare, atunci el merge spre luminile nepătate ale celei mai înalte Cunoașteri.

"Azi am dobândit aceasta", "Îmi voi împlini această dorință", "Acest bun este și acela va fi altă dată al meu", "Acest dușman l-am doborât și îi voi doborî și pe ceilalți", "Stăpânul Divin sunt eu însumi", "Am parte de bucurii, mă împlinesc, sunt puternic și fericit", "Sunt bogat, de neam nobil, cine se compară cu mine?", "Voi aduce sacrificii, voi face danii, mă voi bucura" - așa gândesc cei tulburați de Necunoaștere.

Fericirea care la început este ca otrava, la sfârșit ca nectarul nemuririi, care se naște din lumina Cunoașterii Sinelui - această fericire ține de Sattva.

Fericirea care se naște din contactul simțurilor cu obiectele lor, care la început este ca nectarul nemuririi iar la sfârșit ca otrava - această fericire ține de Rajas.

Fericirea care de la început și până la sfârșit nu este decât o tulburare a Sinelui, născută din somn, delăsare și nepăsare - această fericire ține de Tamas.

Nu există pe pământ printre oameni, sau în Cer printre zei, vreo făptură care să fie eliberată de aceste trei Tendințe născute din Natură: Sattva, Rajas și Tamas.

Mai bună este Legea proprie, chiar imperfectă, decât o lege străină corect îndeplinită. Înfăptuind ceea ce ține de firea sa, omul nu-și atrage păcatul. (...)

Dacă sprijinindu-te doar pe egoismul tău, gândești "nu voi lupta", zadarnică îți este hotărârea. Natura ta te va sili. (...)





Traducere din limba sanscrită de Sergiu Al-George
Editura Herald
București
(anul apariției neprecizat de către editură, eu am cumpărat cartea în noiembrie 2005)