- Dar ce ai mai putea scrie despre Arsenie Boca? S-a spus totul, mai bine ai reciti cărțile scrise despre el.

Dumnezeu îmi este martor de când doream să îl aud vorbind pe Daniel, pe același ton pe care l-a folosit acum câțiva ani, în lunile acelea de vară, disperarea mea și hotărârea lui de a mă salva cu tot dinadinsu. Ce a fost atunci nu pot explica în detalii, sunt lucruri complicate, am pierde timp și nu are rost. Apoi nu ne-am mai întâlnit decât în viteză, salut-salut, a urmat multă muncă, în timpul acesta el a fost plecat departe, peste ocean, s-a întors, fumează și acum, de când îl știu vrea să se lase și nu reușește, probabil nu va renunța niciodată la țigări. Am mers în biroul unde se afla și i-am spus că-mi este dor de el, a râs și m-a dus afară, la o țigară, desigur a fumat doar el, dar nici lucrul acesta nu este important.

- Daniel, ce știi despre Arsenie Boca?

Câteva secunde a privit în gol, deasupra mea, nu l-a mirat întrebarea care venea ca o continuare a discuției din vara aceea, doar l-am simțit coborând în interiorul lui și după un timp a răspuns:
- Știu destule, ce te interesează?

Era din nou acel Daniel de care îți spuneam, vara în care eu mă găseam jos, el nu avea de unde să știe cât de jos eram, poate bănuia că renunțasem la luptă, renunțasem la tot.

Spun: - Uite care-i treaba, de când am citit și văzut documentarele despre părintele Boca, nu mai sunt același om. De când am avut visul de sâmbătă dimineață și a doua zi am știut că trebuie să merg la metocul mânăstirii Prislop din Sinaia, de atunci nu mai am liniște. Metocul cel ascuns într-o stațiune aglomerată cum este Sinaia, un loc atât de căutat și negăsit, secret păstrat cu încăpățânare de cei care au ajuns să îl vadă. Dacă ai știi câte luni m-am documentat și l-am căutat, am întrebat peste tot, inclusiv la Fundația Arsenie Boca și toți mă îndreptau dinadins greșit spre mânăstirea Sinaia și uite că într-o duminică am găsit locul și de atunci mă strânge sufletul, înțelegi?

Daniel nu spune nimic, se uită în jos, ascultă la fel cum asculta în vara aceea, așa este el, întâi așteaptă să spui tu totul și abia apoi vorbește. Încă nu venise timpul să vorbească.

- Daniel, tu știi unde este metocul? Clatină din cap, nu știa. Este ascuns și totuși la îndemâna oricui... după căutările de care ți-am spus, renunțasem, mi-am zis poate nu vrea să îl arate, mă resemnasem și apoi într-o sâmbătă noapte, pe neașteptate, l-am visat. Arsenie Boca mergea în fața unei mulțimi, nu s-a uitat la mine și nu mi-a vorbit, dar știa că îl văd, simțeam fizic lucrul acesta, știa exact ce vreau, înțelegi? Îl simțeam, Daniel, îl simțeam și mă simțea.

Când m-am trezit uitasem visul, mi l-am amintit mai târziu, eram la mânăstirea Sinaia, în curte am întrebat un bărbat despre locul pe care l-am visat, nici nu știam cum să-l descriu și totuși omul a înțeles și m-a îndrumat. Mi-a spus că metocul aparține măicuțelor de la Prislop, dar știam aceste detalii, le știam de mult. Și mai știam că Arsenie Boca nu murise acolo, ci în altă parte, fusese ucis în chinuri pentru că a prevăzut sfârșitul cuplului Ceaușescu. Mai întâi a fost lovit peste obraz de Elena, chiar în biserica de la Drăgănescu, câteva zile mai târziu a fost luat cu o mașină a securității și dus undeva și torturat, așa era ordinul: să nu moară repede. Iar când totul s-a sfârșit l-au predat măicuțelor de la Sinaia, să îl declare mort, să mintă că s-a stins în patul chiliei lui de la metocul din Sinaia, așa era ordinul familiei Ceaușescu. De acolo l-au dus la Prislop, unde a fost înmormântat. Ai mers vreodată la mormânt?

- Da, am fost, spune Daniel. Am înnoptat la Hunedoara, a doua zi am vizitat mormântul când era puțină lume, așa fac în general, ocolesc aglomerația, nu îmi place.

- Nici mie. Ciudat este că la mormânt nu am simțit nimic, înțelegi? Poate pentru că eram înfuriat de anunțurile acelea nu călca iarba, nu rupe florile, nu te așeza, nu și nu și nu! Condiționarea și tonul imperativ îmi repugnă. M-a înfuriat și măicuța de la suveniruri, am întrebat-o: când s-a prăpădit părintele Arsenie? Probabil că întrebarea mea a sunat prostește, era ciudat să nu știu nimic despre Arsenie Boca, dar pe atunci nu erau scrise atâtea cărți. Și apoi putea ea să îmi deschidă ochii... când am pus întrebarea priveam fotografia părintelui făcută la Sâmbăta, trebuie să recunosc, eram sceptic și plin de îndoieli dar asta pentru că îl simțeam viu, înțelegi? În sinea mea eram convins că trăiește, habar nu am de ce.

Replica măicuței a fost violentă și rea: - Părintele Arsenie Boca nu s-a prăpădit! Acolo sus este mormântul lui. Aproape a țipat la mine, am plecat imediat, mi se luase de suveniruri și discuții, am revenit mai târziu și am cumpărat câteva fotografii cu părintele Boca. Când i-am vizitat mormântul eram nervos, cred că de aceea nu am simțit nimic. Poți să-ți imaginezi, Daniel, am fost de două ori acolo și nu am simțit nimic!? Iar după ani de zile a venit visul și am mers la metocul de la Sinaia, așezământ ascuns privirii omului și atunci s-a întâmplat ceva în mine și nu știu ce. În plus am vrut neapărat să scriu despre Arsenie Boca și nu am putut, de fapt nu am mai putut scrie deloc. Mai mult: ori de câte ori vorbesc despre el și despre locul acela din Sinaia simt o durere în suflet, la fel cum simți o dragoste împlinită. De ce, Daniel? De ce mi se umezesc ochii când gândesc la el? Și de ce nu pot scrie despre el?

- Este prea mare pentru tine, calibru uriaș, spune Daniel.

- Știu asta, dar atunci de ce mi-a arătat metocul din Sinaia după ce eu renunțasem la căutări?

- Nu știu, dar sigur nimic nu este întâmplător. Nu te îngrijora, stai liniștit și acceptă ce ți se oferă, într-o zi vei scrie și despre el.

Suna ca o concluzie, m-am uitat la Daniel și i-am spus ceea ce trebuia să-i spun de multă vreme: - Știi, nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine în vara aceea, când mi-ai fost frate, mi-ai fost tată și mamă, mi-ai fost prieten, ai renunțat la programul tău ca să ne întâlnim aproape în fiecare seară, îmi făceai planuri, mă împingeai de la spate până ai reușit să mă scoți din cerc. Tu și Gabriela m-ați ajutat mult, nu voi uita...

Atunci a fost prima oară când Daniel a privit fix în ochii mei, nu îi cunoșteam această fixitate, spune: - Lasă, așa a trebuit să se întâmple.

M-am întors la etajul trei, la muncă, Daniel a mers în biroul lui, am rămas singur cu gândurile mele, cu dragostea mea pentru părintele Arsenie Boca, am privit a suta oară fotografiile făcute în duminica aceea, încăperea unde a fost pregătit de măicuțe pentru înmormântare, să nu se vadă rănile și degetele smulse, fotografie făcută în orb, de la distanța unde mă aflam nu zăream decât lumină la o fereastră, singura lumină în toată clădirea. Abia a doua zi, cu ajutorul calculatorului, am înțeles ce poză ieșise: grilajul de la fereastră, lampadarul agățat de tavan și icoana prinsă de peretele dinspre răsărit, pictură făcută de mâna părintelui Arsenie cu Mântuitorul care privea orașul prin geamurile camerei luminate așa cum l-a privit și pe Arsenie Boca întins pe catafalc, îmbrăcat ultima oară în hainele preoțești pe care regimul Ceaușescu i le interzisese în anii din urmă. Dacă nu ar fi fost tehnica computerizată nu aș fi realizat niciodată ce fotografie reușisem.

Ce va urma acum, după ce am descris povestea metocului de la Sinaia, o să văd. Știu doar că rândurile acestea nu au valoare literară, nici nu mi-am propus să fac literatură în acest caz, dorința mea (dacă este cu adevărat a mea) era să vă aduc la cunoștință că mulți dintre noi au fost contemporani cu un sfânt, veți găsi pe internet multe articole și filme documentare despre părintele Arsenie Boca și minunile pe care le-a făcut în timpul vieții și după. Există și Fundația Arsenie Boca din București, din strada Barbu Delavrancea numărul 3, apartamentul 2, interfon 2, acolo veți găsi și alte documentare și cărți, puteți vorbi cu Irina Coșoveanu și o să aflați cu ce se ocupă Fundația și ce lucruri extraordinare face.

Și vă mai spun că orice român trebuie să viziteze mânăstirea Prislop din județul Alba, mânăstirea Sâmbăta din județul Brașov și biserica Drăgănescu din județul Giurgiu - numită și Capela Sixtină a ortodoxiei românești. Mergeți și le vedeți, ce veți simți acolo, nu știu, fiecare reacționează diferit.

Și nu închei fără să îți mulțumesc, Daniel, vorbele tale au deschis din nou cercul în care intrasem în iarna lui 2011 și nu mai puteam scrie. Cât despre întâmplarea cu metocul din Sinaia și vizita de duminică, ce am povestit aici este exact ce s-a întâmplat, deloc literatură.