Șuierând pornește trenul,
Lasă-n urmă fumul dens,
Un fochist așează lemnul,
Frânarul fruieră intens.

Se urnesc vagoane multe
Cu locomotiva-n frunte
Și se pierde-n depărtare,
Sacadatul zgomot mare.

Troca-troca trece trenul,
Ce iute fuge terenul,
Pe margini pădurea deasă,
Bâsca-i lată și frumoasă.

Trece trenul și trosnește
Un stol mic îl zăpăcește,
Dar natura se învață
Cu a trenului dulceață.

De trenul o ia la vale,
Un frănar e lucru mare,
Tot învârte și frânează,
Din rutină excelează.

Uneori se odihnește,
În vagon el poposește
Unde este și o sobă,
În juru-i se stă de vorbă.

Povestește fiecare
Că necazuri multe are,
Că vremea va fi ploioasă,
Că vor fi ciuperci pe coastă.

De fotbal se povestește,
De echipă se amintește,
Că iarăși o fază tare,
S-a ratat și-i supărare.

Jos... țapine și topoare
Stau lungite la picioare,
O ladă cu scule plină,
Stă în capăt și suspină.

Două bănci în lături pline,
Scârțâind trec peste șine.
Și așa tot trece timpul,
Unii ațipesc cu schimbul.

Roțile își spun cuvântul,
Tot trosnind de rup pământul.
Ritmic sunetul îl scoate,
Dacă ploaia în geam bate.

Iar la C.F.F. în gară,
Impegatul să apară!
Să vină să facă semnul,
Atunci când sosește trenul.

Căci la centrul telefonic
Zbârâie de zor ironic
Telefonul care sună.
Centralista ce să spună?

Multe coduri descifrează,
Iute fișele cuplează
Și tot dând la manivelă,
Telefonul îl transferă.

În gară trenul de a stat,
Cu scândură s-a încărcat.
Când impegatul semn i-a dat,
O ia spre planul înclinat.

Cu rucsacul in spinare,
Se grăbește fiecare,
Lasă totul și se cară,
Șuieră trenul în gară.

Pe lângă femei frumoase,
Multe fete drăgăstoase
Își întorc privirea dulce,
Urmărind unde se duce.

Vuiește iarăși pădurea,
Păsările o iau aiurea,
Iese un fum al dracului
Din nările frânarului.

În curbă un pod apare,
Este o adăpăroare
Unde setea-și potolește,
Aici trenul se oprește.

Scoțând prelungu-i șuierat,
Trenul din nou a demarat.
Nu trebuie ca să urce,
Tot pe lângă drum se duce.

Într-o liniște deplină
Face zarvă spre lumină.
Frumusețea o copleșește
Când natura îi grăiește.

Dar la planul înclinat,
Macazul trebuie schimbat.
Alte timpuri au venit,
Macazul a ruginit.

Aici la planul înclinat,
Era stația finală,
Vagoanele încărcate,
Pe aici erau lăsate.

Vagoanele goale toate,
De aici erau luate.
Spre Comandău iarăși pornea,
Iar noaptea se odihnea.

Plecând, plecând el s-a tot dus
Și pe dormit acum s-a pus
Când a ajuns în comună,
Că nu mai lasă fumu-n urmă.

Cu fumul lui s-a risipit
O lume de mult uitată,
Un vest sălbatic mult iubit
Și garnitura toată.

Nu mai fluieră în gară,
Nu mai geme de povară,
Drumuri multe s-au construit
Mulți bani sau economisit.

Cu toată economia,
Tot săracă a rămas glia.
Acei buni ceferiști de ieri
Toți s-au reprofilat... șomeri!