ești formidabil, extra, para, ultra,
nici pleonasmele superlativului nu-mi sunt de-ajuns
să-ți definească genialitatea...
invidios pe tine îs.
cum poți să fii atât de bun,
nebun de bun nici nu-mi închipui.
ești lamură, ești măduvă de os,
inteligentu-ți e indescriptibil-
oricât aș vrea să te-nțeleg
efortu-mi este de prisos.
o, doamne, ești poet prea bun
de-aceea-mi ești de ne-nțeles.
cum poți să-i dai nimicului un sens
și sens major să-ți fie doar nimicul?
eu ți-o spun sincer,
chiar mă lași perplex
și te întreb:
îți scarpini singurel buricul?

distorsiunile-ți sublime...
cuvântul brut, cu pana ta
își șterge, în sfârșit, sudoarea...
buldozere îți trec prin vene
și mesteci piepturi fără de grăsimi,
dulcegăriile-s otravă...
tu n-ai să faci un diabet poetic
ci doar colesterol lingvistic...
te văd la masa ta de scris-
o fiară suplă-ți umblă pe sub tâmplă
și sfâșie cu ghiara viitorul...

tu scrii gândind la exegetul
ce viața lui o-nchină ție,
cotrobăind prin marea ta prostie
și-n jocul ăst închipuit cu el,
vrei să-i induci ideea de idee
ascunsă-n universul tău
(aparte zic: tembel)

îți va lua "poemul" ca pe-o pulpă
apetisantă de găină
punând-o în tigaia lui încinsă.
va sfârâi în draci pocnindu-și apa
și fript pe ochi, pe creier,pân" la urmă
va arunca zgârciul sfrijit,
scuipând un urma lui:
"rahat, degeaba..."