Când mă uit în calendar, nu-mi vine să cred: au trecut 40 ani de la absolvirea facultății. Cu siguranță, pe tineri cifra îi duce cu gândul la un moșneguț venerabil, care merge la aniversare sprijinit în baston, dacă nu cumva într-un cărucior cu rotile. Textul de față vine cumva să contrazică această imagine.

În ultimii zece ani, ținând legătura pe internet cu colegii de facultate, am organizat împreună întâlniri anuale în București, urmate de sejururi în comun. Anul acesta, fiind cifră rotundă, am stabilit că ar fi cazul să facem o excursie mai deosebită, că doar la Mamaia, Bran și Sâmbăta am tot fost. Din lista de propuneri (Portugalia, Creta și Sicilia), a fost votată Sicilia, un lobby puternic venind din partea unei colege care, în timpul liber, e ghid la o agenție. Culmea e că, în final, colega în cauză n-a mai putut veni cu noi, fiind solicitată să conducă un grup în America de Sud. Sincer să fiu, am fost ușor dezamăgit de alegere, despre Portugalia și Creta mai știam câte ceva și îmi doream să văd, de exemplu, civilizația minoică la ea acasă. Despre Sicilia nu știam mai nimic și nici nu-mi închipuiam că ar fi mare lucru de văzut. Dar dorința de a petrece o vacanță cu colegii de facultate era prea puternică pentru a renunța în favoarea altei destinații.




„Clanul sicilienilor” de la facultatea de Automatică și Calculatoare


Uite așa, pe la sfârșitul lui aprilie a debarcat pe aeroportul din Catania un grup de opt persoane plecat din București și, aproape simultan, încă un fost coleg îmbarcat la Stuttgart. Ultimul, Chris, e un personaj simpatic, în ciuda originii sale teutone, prin definiție lipsită de umor. De fapt, ar trebui să-i fim cu toții recunoscători, pentru că sursele principale ale fondurilor structurale sunt Franța și Germania, ori el își plătește de mulți ani impozitul pe casă în Franța și cel pe venit în Germania.
Am fost cazați la un hotel din Letojanni, o stațiune mică dintre Catania și Messina. Hotelul este cocoțat pe vârful unui deal, pe malul mării, oferind o panoramă superbă. Undeva, în zare, se zărește Italia continentală.
Menționez, în trecere, că am beneficiat de condiții excelente de cazare și masă, all inclusive, o expresie care mi-a devenit tare dragă după ce am constatat că “all” includea și o sticlă de vin la fiecare masă. Toate la niște tarife modice, pentru seniori. Remarcați eleganța cuvântului “seniori”, complet diferit de vulgara expresie “old men”.




Hotelul “Antares” are două corpuri denivelate, între care legătura se face cu funicularul




Panoramă de pe terasa hotelului


Ceilalți colegi de sejur erau, în marea lor majoritate, mai seniori decât noi. Erau și câteva senioare singure și cochete, prilej de tachinări permanente la adresa lui Chris, sosit fără consoartă.
Excepție făcea o pereche de tineri, vecini de balcon, care plătiseră un supliment de tinerețe. Ne-au mărturisit că fuseseră cu un an în urmă în Grecia, în condiții de 5 stele super all inclusive și li s-a acrit de snobismul românilor de acolo. Cică o cucoană nu contenea să ofteze:
- Mi-e dor de vila mea din Snagov!
Tânăra noastră a încercat să strecoare o vorbă:
- La mine la bloc…
La care cucoana, cu ochii mari, plină de respect:
- Aveți un bloc ??

Am mers în excursie cu două aparate de fotografiat după mine. Unul, proaspăt achiziționat, avea un zoom de 35x și când îl foloseam la maxim, stârneam invariabil exclamații de uimire:
- O, ce sculă are Norică!
Paranteză: Norică e un nume vechi de 45 de ani, acordat de colegi pentru că în facultate erau prea mulți Dani și Viorei.
Cum aparatul nou nu avea acumulator de rezervă, îl căram după mine și pe cel vechi. Lucru care s-a dovedit salutar, fără să vreau am ascultat sfatul profesorului de la cursul de foto: “Un aparat se poate oricând strica, așa că e bine să aveți în permanență la voi unul de back-up”. Într-o seară, la întoarcerea dintr-o excursie lungă și obositoare, am scos de la gât simultan puloverul și aparatul foto care, căzând de la înălțime, s-a făcut praf. Inițial mi-am spus: “Norocul meu că e asigurat!” Azi, după șase săptămâni, încă mai sper că asigurările funcționează normal în România.

Deși aprilie, vremea era bună de plajă, se putea face baie nu numai în piscină, ci chiar în mare. Doar că, fiind constănțeni, Leni și cu mine nu eram atât de dornici de plajă, așa că ne-am înscris în toate excursiile posibile. Am avut un singur ușor regret - din cauza lipsei de participanți, excursia din Malta, pe care o așteptam cu interes încă din țară, cea mai scumpă și cea mai obositoare din toate, n-a mai avut loc. Dar vă dau un exemplu grăitor al faptului că fiecare rău are și ceva bun în el: știți ce reconfortant e să primești înapoi niște bani după ce deja îi cheltuiseși?
Una peste alta, excursiile ne-au făcut să constatăm că, în ciuda părerii mele preconcepute, în Sicilia față de multe alte locuri, ai ce vedea. Ba chiar, pe zi ce trece, am rămas din ce în ce mai încântați. Poate și din cauză că n-am avut așteptări prea mari. Uneori, ignoranța e un rău care are și ceva bun în el.

Insula are o suprafață de zece ori mai mică decât România și totuși vezi munți mai înalți decât Bucegii noștri. “Vezi” nu e doar o figură de stil, vulcanul Etna, înalt de peste 3.300 metri, este vizibil din toată jumătatea de est a insulei. Este un vulcan activ, care fumegă în permanență. Când am trecut prima oară pe lângă el, părea un moșneguț cu părul alb, pufăind din pipă. Dar în prima dimineață petrecută pe insulă, ne-am convins că nu e doar un vulcan ieșit la pensie - am găsit terasa acoperită cu o pulbere de zgură fină, cenușă trimisă în timpul nopții în semn de “Bun venit!”, ca de la un senior la alt senior. Ulterior ne-am dat seama că era o operație cosmetică, de întinerire. Dacă în prima zi, versanții Etnei erau înzăpeziți, de un alb imaculat, la următoarea excursie am văzut un întreg versant înnegrit de zgura eruptă peste noapte.




Etna văzută din Taormina


Etna nu e singurul munte, întreaga insulă este un lanț de munți și de dealuri, care își înalță coamele direct din mare. Poate că există și câmpii ascunse între munți, dar pe unde am trecut noi, n-am văzut nicăieri o suprafață plată, măcar de mărimea unui teren de fotbal. Din acest motiv, orașele construite în pantă au un aspect interesant, cu soluții arhitectonice care de care mai ingenioasă. În multe locuri, denivelările au dus la apariția unor tradiții locale, cu caracter de sărbătoare, atracții cu totul inedite pentru turiști. În Caltagirone există o scară de aproape două sute de trepte care, în funcție de sezon, este ornată cu diverse tipuri de flori. În Noto, în anumite perioade, o stradă în pantă este acoperită de sus până jos cu picturi realizate din petale. Din păcate, pe ultima am văzut-o doar în pliante.




Stradă în pantă din Catania




Piazza Armerina, un întreg oraș în trepte




Caltagirone – “La Scala Infiorata”


Datorită climei mediteraneene, dar și a reliefului montan, vegetația este cât se poate de variată. Găsești, unul lângă altul, pe de o parte mirt, viță de vie, palmieri, oleandri, cactuși, agave, migdali, măslini, citrice, pe de altă parte, pini, stejari, fagi, conifere. Totul într-un amestec multicolor care îți încântă privirile. Și nu doar privirile, ci și celalalte simțuri. În sala de mese se făcea în permanență o coadă mică la un aparat care producea suc din portocale mici și roșii. Am auzit că din cactuși se face o dulceață deosebită. Nu mai vorbesc de migdale, măsline sau de vinul de Marsala, cunoscut în întreaga lume.




Vegetație din Piazza Armerina, în centrul insulei




Vegetație din Taormina, pe coastă


Istoria Siciliei începe din cele mai vechi timpuri, când se pare că insula avea numele Trinakria. În traducere înseamnă “trei puncte” și cea mai evidentă semnificație are legătură cu forma triunghiulară a insulei. Dar, cu siguranță, simbolistica, mult mai profundă, are implicații religioase. Cert e că expresia plastică a trinakriei, un cap de meduză înconjurat de trei picioare, este nelipsită la toate tarabele de suveniruri.




Trinakria folosită ca reclamă pentru un atelier de ceramică din Siracuza


Din tot ce am vizitat până acum, eram convins că Spania are diversitatea cea mai mare de influențe culturale. Ei bine, Sicilia o depășește și cred că în Europa este incomparabilă din acest punct de vedere. Ca o curtezană la colț de stradă, a fost cucerită pe rând de fenicieni, greci, cartaginezi, romani, arabi, spanioli, bizantini, normanzi… Nu s-au găsit încă dovezi că ar fi fost violată de vikingi, dar se fac cercetări în acest sens.
După ce Zeus, respectiv Jupiter, au căzut în uitare, religiile dominante au fost pe rând ortodoxă, musulmană, romano-catolică.
Sicilia de astăzi, variată și atractivă, este rezultatul acestor cuceriri succesive. Fiecare rău are și ceva bun în el.
Așa că am putut vedea în Taormina și Siracuza teatre antice grecești, de formă semicirculară, cu o acustică perfectă, unde și astăzi se țin spectacole cu piesele lui Eschil și Euripide. În Agrigento, pe Valea Templelor, există câteva temple grecești, unele mai bine conservate decât Parthenonul.
Tot din epoca antică am văzut câteva teatre romane, de formă elipsoidală, iar în Piazza Armerina, o vilă romană cu mozaicuri foarte bine păstrate, în suprafață totală de 3500 metri pătrați.
În Siracuza, rezistența pereților catedralei este dată și acum de coloanele masive ale unui templu antic. Lăcașul a fost pe rând templu, moschee, biserică.
Apropo’ de Siracuza, îmi mărturisesc pe această cale ignoranța. Știam că Arhimede a trăit în Siracuza, unde din când în când făcea baie și striga “Evrika”. Știam că a inventat acolo focul grecesc, cu ajutorul căruia a incendiat flota romană. Știam că a fost ucis acolo de un soldat roman și că ultimele lui cuvinte au fost “Noli tangere circulos meos”. Dar eram convins că Siracuza e un oraș în Grecia și, când am auzit de Siracuza din Sicilia, credeam că e o coincidență. Ei bine nu - am pășit în Siracuza pe urmele lui Arhimede, iar o piață îi poartă numele.




Teatrul grec din Taormina




Templul Concordiei din Valea Templelor, lângă Agrigento




Teatrul roman din Siracuza




Piazza Armerina - mozaic din vila romană


Urmele lăsate de diverșii cuceritori ai insulei nu sunt totdeauna distincte. În Piața Domului din Catania există o fântână din Evul Mediu, pe care tronează un elefant din perioada cartagineză, care duce în spate un obelisc egiptean.
Chiar mai interesant este amestecul de stiluri, vizibil în Catedrala din Monreale și în Capela Palatină din Palermo, ambele construite de aceiași meșteri, dovadă asemănarea evidentă. Deși arhitectura generală dovedește că au fost ridicate în perioada normandă, pereții sunt acoperiți de mozaicuri de tip bizantin, iar în partea de jos și în curtea mănăstirii vezi arabescuri – ornamente cu motive geometrice și florale.




Fântâna cu elefant din Catania




Mozaicuri bizantine în Catedrala romano- catolică din Monreale




Coloane cu arabescuri în curtea mănăstirii din Monreale


Ocupațiile principale ale sicilienilor sunt pescuitul și agricultura, atât cât permite relieful. Dar există și ocupații locale, tradiționale. Caltagirone e cunoscut pentru ceramica sa care împodobește, printre altele, celebra scară înflorată. Noto e renumit pentru balcoanele din fier forjat, cu susțineri ornamentale fanteziste. Siracuza are mari cariere de calcar, dintre care una e vizitată de numeroși turiști. Are o acustică excepțională, o formă ciudată și o legendă care a făcut-o cunoscută tuturora. Pe vremea aceea, cariera era săpată de condamnați, iar Dyonisos, tiranul Siracuzei (nicio legătură cu zeul omonim) stătea ascuns în nișa de sus pentru a asculta, profitând de acustică, eventualele planuri de evadare. Datorită formei, dar și a legendei, peștera se numește astăzi “Urechea lui Dyonisos”.




Balcoane din Noto




Urechea lui Dyonisos


Sicilienii, fiind oarecum izolați de lumea așa-zis civilizată, au principii mai conservatoare. În Palermo, o fântână împodobită cu statui dezgolite este numită de locuitori “Fântâna rușinii”. De altfel, onoarea este un principiu de bază în rândul Mafiei, o organizație veche în Sicilia de sute de ani. Cum Mussolini încă din anii ‘20 a început o campanie anti-Mafia, mafioții au devenit cei mai înfocați antifasciști, sprijinind în mod eficient debarcarea aliaților. Acordul cu anglo-americanii a dus la o înflorire a afacerilor Mafiei după al doilea război mondial și abia după câteva decade s-a reușit o reducere a influenței acesteia. Astăzi, din ce în ce mai multe magazine au un afiș “Pizzo free”, prin care anunță că refuză să plătească taxa de protecție.
Deși lipsit total de simpatie pentru o organizație de acest gen, mi-am cumpărat o șapcă specific mafiotă, numită coppola. Ușoară, comodă, răcoritoare. Fiecare rău are și ceva bun în el.




Fântâna rușinii din Palermo




Cu coppola pe cap, îmi admir halba tradițională


N-am vorbit nimic despre Palermo, al cincilea oraș al Italiei, cu palatele, monumentele, Teatrul Massimo, unde a cântat celebrul Caruso, catacombele capucinilor… Doamne, ce macabri pot fi oamenii uneori!
N-am vorbit despre catedralele impresionante din Palermo, Catania, Siracuza, adăugate la șirul nesfârșit al domurilor mărețe din Europa…
N-am vorbit nimic despre Insula Bella de lângă Taormina, al cărui nume spune totul.
Dacă le-aș descrie pe toate, ar ieși un volum imens, pe care Sicilia chiar îl merită. Dar nu cred că e acesta rolul meu. Pentru că, spre deosebire de alte lumi, Sicilia trebuie nu numai văzută ci simțită prin toți porii. Acolo, la fața locului.

Închei adresîndu-i mulțumiri, pe această cale, colegei noastre, fără îndemnul căreia n-am fi ajuns în Sicilia.




Catedrala Santa Maria Assunta din Palermo




Imagine de pe Insula Bella, lângă Taormina




La revedere, până la următoarea excursie!