Din nou sâmbătă. Soare și nori, gânduri care aleargă către iubiri, spre femei prezente, alături de amintiri ce nu pot rămâne decât aici în adâncul sufletului și trupului meu. Aș vrea să pot să-i ating mâna unei femei ce-mi răscolește nopțile și nu am altceva de făcut decât să mă așez pe marginea patului și să mi-o imaginez în clipele celor mai frumoase aduceri-aminte. O nebunie. O frumoasă nebunie. Visez și retrăiesc, desenez doi ochi în căușul palmelor și adun lacrimile pentru a le săruta. Numele ei îmi poartă pașii, puterea dragostei îmi dă binețe și vreau să cred că va fi o reîntâlnire. Sărutul ei îmi aduce aminte de pasiunea de a iubi, de a bucura buzele în cea mai splendidă atingere. O revăd. Buzele ei ating o ceașcă de cafea, privirea ei îmi atinge sufletul în fiecare început și sfârșit de săptămână. Ce să fac? Nu este a mea și poate nu va fi niciodată. Poate rămâne doar o noapte, dar este o noapte plină de lumină, o noapte plină de zi...
O viață pentru un sentiment. O femeie pentru un bărbat, un trup pentru liniște, un alt trup pentru aceeași liniște. Când cele două momente de trăire își vor găsi împlinirea atunci va exista un câștigător. Poate și tu cititorule te vei bucura că două suflete sunt fericite. Îți vine și ție rândul, nimeni nu poate fi nefericit dacă-și dorește acest lucru cu adevărat. Undeva fiecare are „porția" lui de fericire, mai mică, mai mare, mai dulce, sau mai puțin dulce, dar există. Undeva într-un colț stau degetele ce-mi "tastează" iubire. Aș vrea să le sărut, pe rând, încet, repetat. Și aș face acest lucru de nenumărate ori. Cum ai putea să-ți dai seama cine ești tu, femeie misterioasă? Un lucru este cert. Þi-am sărutat buzele, ți-am îndrăgit gustul rujului și mirosul parfumului. Oare cine ești tu, femeie din carte, din minte, din mersul meu? Mergi, aleargă încet către mine. Nimic și nimeni nu trebuie să obosească în timp ce brațele, buzele și trupurile se caută...
Umbre și lumini, amintiri, reamintiri, iubiri ce s-au oprit odată cu zorile. Un ochi plângea ascuns după perdeaua sufletului, un altul râdea împreună cu bucuria de a ne fi întâlnit. Probabil că așa trebuia, sigur că aveam alte drumuri, dar noaptea noastră trăiește și-și visează irepetabila poveste de dragoste. Unde aș putea să ascund strigătul meu? Ecourile m-ar da de gol, înălțimea nu ar fi suficientă, doar viteza gândului m-ar ajuta să te îmbrățișez. Știu unde ești, dar ce mai pot să fac? Îmi arunc o privire și revăd o fotografie ce parcă-mi vorbește. Uneori, îmi mușc buzele, îmi închid cuvintele în călimara sufletului și mă opresc din scris. Îmi e dor să-ți spun ce dragă-mi ești. Tu nu poți spune nimic și înțeleg decența tăcerilor din dreptul inimii. Am să-mi imaginez că mâinile tale sunt în jurul gâtului meu și că ușor, încet și sigur ne vom revedea și vom face dragoste într-un dans al cuvintelor libere...
Þi-am mulțumit și aș vrea să știu că-ți e dor de o imaginată noapte a unor trăiri irepetabile. Mă prind de zâmbetul tău și aș vrea să rămân acolo, nici mai mult nici mai puțin decât în acest ultim pas. Îmi măsor trecerea și înțeleg cât de mult aș vrea să-mi împlinesc visele. M-am dăruit iubirii și mi-a destăinuit toate secretele și a înțeles că nu pot exista fără ea. Curând am să plec acolo unde voi scrie mereu. Povești adevărate, iubiri neîmplinite, voi scrie femeilor ce au plecat lăsându-mă puțin să-mi termin rostul. Au luat iubirea și mi-au lăsat doar partea ce poate fi cuprinsă în tine, scumpa mea. Arareori m-am oprit să mă uit în urmă, dar tu mă faci să stau și să te aștept. Hotarul suntem noi, o femeie dăruită unui timp, iar un bărbat al aceluiași timp te așteaptă cu brațele pline de flori. Se face din nou seară. Un carusel din iubire se lasă cuprins de o adiere a unui parfum al toamnelor...