Simt în suflet duhul unei vâsle
Care bate apele rămase
Undeva în clipele frumoase,
Auzind explozia prin pâsle.

Parcă mă îndrept către iertare
Când o rază vie mă străpunge,
Mă rănește blând, apoi mă unge
Cu-o petală proaspătă de floare.

Vino iarăși să privim cum piere,
Caldă și cuminte și cernită,
Noaptea dintr-o stea închipuită,
Când iubirea îți mai dă putere.

Să-mi aștern o ramură pe față
Înflorită, pură și senină
Ca să facă veșnic rădăcină,
Și să crească într-o dimineață.

Florina Ladislau