judecata lui solomon se desfășoară în saloane postmoderne
cu pașii foșnind printre frunze pe câmpia de la direptate
inima omului bun urcă în clopote și gonește judecătorii
imuni la toate pledoariile vinovate asistă stupefiați
ca la dezvelirea unui bust străin
se mută într-o altă emisferă cu o altă haină de aramă
tot ceea ce faci nu-ți mai vine ca o mănușă vrei s-o arunci
să provoci trecutul la duel singurul spadasin ești tu însuți
râurile de sudoare ți se aștern pe față ca o lume de măști
de care nu știi să te lepezi s-o porți la balul mascat
invitat de o regină numai surâs când îți surâde o femeie
interpreții de vise adorm pe caldarâm e semn bun
ești iubit nu din complicitate ci din răsfăț angelic
după ce fiecare izbândă din nopțile ticsite de cărți ai plătit-o
cu albiile râurilor umflate pentru toate orașele prin care ai trecut
oțelăria insalubră a lumii se dovedește a fi fost insuficientă
cuprinsă de patima beției vraciul nebun și-a uitat incantațiile
în toamne fără fund gravitatea de a rosti adevărul când toți tac
îți redau măreția pierdută a cadenței armatei romane
ajunsă la piciorul lui apolodor din damasc deviind cursul apelor
la trecerea prin constelația gemenilor judecătorii devin saltimbanci
taina adâncurilor este taina înălțimilor secundă după secundă
păsări de pradă se așează pe coamele reci și nedevorate ale trecutului
ca în singura locuință confortabilă ce le-a fost menită
amintirile se fac nori heraldici de cobalt
pentru odihna indecentă a neștiutelor păsări
eliberate din colivia de aur a dumnezeirii