agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-01 | |
Una din lipsurile majore ale științei contemporane este pasivitatea acesteia, superficialitatea de abordare și incapacitatea de a da răspunsuri adecvate, cuantificări valabile, definiții atotcuprinzătoare și o înțelegere adecvată unuia dintre cele mai răspândite fenomene în societatea umană, cu repercursiuni severe și permanente, atât la nivel de colectivități cât și la nivel individual, respectiv prostia.
Încă de la vârste tinere omul reușește să identifice prostia, îndeosebi prostia altuia și să își exprime dezacordul cu aceasta, într-un mod nenuanțat, împărțindu-și colectivitatea cu care interacționează în „proști – definiți prin întrebarea retorică: ești prost?” și în ceilalți subiecți neproști, prezumați deștepți. Cu timpul însă fenomenul se developează în toată complexitatea lui, de la prostovani, prostănaci și prostălăi la mai puțin toxicii prostuți, tăntălăi și moronași. Este momentul în care constați că proștii și prostiile sunt doar fața văzută a acestui iceberg al tembelismului mondial, al acestui continuum al prostiei care începe probabil undeva deasupra noastră, la câte vreun geniu incapabil să-și închidă șlițul în public și se termină la câte-o blondă proastă ca o greblă și totuși mulțumită de locul ei în patul, mașina și casa vreunui înțelept. Există mai mult motive pentru care prostia este greu de studiat. În primul rând prostia nu există în stare pură, pe care să o poți cristaliza sub forma vreunui gnom scărpinându-se în cap în fața vreunei uși fără clanță, cât este mai degrabă un amestec racemic de memorie constant depășită, gândire inadecvată, credințe neverificate și dorința de a acționa fără a medita. În al doilea rând, în felul ei de obicei indolor, există prostie în fiecare din noi. Tot ce putem spera ca oameni este că suntem în anumite aspecte ale noastre și în anumite comparații cu alții ceva mai deștepți, dar, dacă am fi cinstiți în a ne accepta prostia, nu numai în momentul semnării actelor de partaj, a primei palme de la soț sau a primei rate de la bancă, am accepta că sunt momente în care acțiunile noastre, ce ne-au condus spre eșec, au fost mai determinate de alizeul prostiei decât de vâslele rațiunii. O altă observație ar fi că, deși existentă în fiecare dintre noi, prostia are un caracter fluctuant. În anumite situații de viață suntem capabili de a găsi soluții mai ușor decât găsește o găină râme într-un morman de bălegar pentru ca, tot noi, în situații nefamiliare să fim mai pierduți decât ar fi o albină într-un furnicar. Ca atare oligofreni patentați când li se pune un microfon în față pot părea geniali când dau cu șutul în minge și filozofi capabili să schimbe paradigme de gândire umană să plece constant din parcare cu frâna de mână trasă. În fine prostia nu este doar o însușire, mai mult sau mai puțin pregnantă în fiecare din noi. Efectele ei depind imens de timpul, intensitatea și importanța socială a activităților pe care le blagoslovim cu gradul nostru de prostie. Exact cum forța generează un lucru mecanic mai mare în funcție de masa pe care o împinge (în cazul proștilor, la deal) tot așa și prostia, în mâinile unui profesor universitar sau a unui șef de secție va fi mai memorabilă decât cea din creierașul vreunui student bulversat de umplerea prea rapidă și disproporționată a tărtăcuței cu informații nocive echilibrului fragil al sinapselor sale în formare. Prostia politicianului de rând nu depășește mult prostia electoratului care l-a trimis în parlament, dar, spre deosebire de acesta el are capacitatea, forța și propensitatea de a presăra această prostie peste noi. Este utilă în context măsurarea prostiei, atât a celei statice, potențiale cât și a celei active, efectoare. Întrucât în România de principiu șefii sunt ceva mai proști decât ceilalți propun ca unitate standard al prostiei statice, cel puțin la noi, termenul de „director (DIR)”. Această unitate standard, în măsura în care va fi impusă științific ar putea înlocui unitățile empirice de până acum („becalul” – pentru afaceri = 3DIR, „gicanul” – pentru fotbal = 2.5 DIR, „eba” pentru politică feminină = 50 DIR sau „vangheala” pentru politică masculină = DIR pătrat). În acest mod vom putea avea o evaluare mai ușoară a imbecilității între oameni cu cariere diferite (utile de exemplu dacă s-ar apuca EBA de fotbal). În plus ne va ajuta să estimăm mai ușor impactul vreunui șef al nostru și să ne lăudăm cînd are doar câțiva centiDIR, respectiv să ne plîngem de cei de peste 1 decaDIR. Estimarea unor coeficienți adecvați importanței sociale, exprimați în boimi/minut/DIR ar putea transforma prostia indiscutabilă din creierul fiecăruia din noi în efectul acesteia – măsurat în boimi – (desigur în funcție de timpul alocat). Abia o astfel de măsurare și standardizare ar putea face dreptate realității și ar putea explica unele mistere ale științei cum ar fi acela că, deși nu atât de prost ca ceilalți politicieni contemporani, viitorul nostru fost-președinte a realizat mai multe boimi decât aceștia însumați. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate