Grija permanentă a statului român pentru bunăstarea mea a îmbrăcat astăzi straiele examenului medical anual de medicina muncii.
Bineînțeles că, la fel ca alte binefaceri ale statului, acest consult este obligatoriu, și, din modul în care este organizat pare a fi mai degrabă menit asigurării stăpânirii că nu voi da colțul brusc, în gardă sau imediat după chenzină (ceea ce ar produce o oarecare risipă de ore plătite inutil din partea ei) decât obiectivulului meu intim, de a nu da colțul niciodată.
La fel cum cred că popilor la spovedit li se pare spovedeala incompletă și eu am plecat de la consultație un pic nemulțumit de aparenta apatie a confesoarei în ceea ce privește unele aspecte al fiziologiei mele pe care le-aș fi împărtășit cu ea, dacă m-ar fi întrebat. Presupun că excelenta mea performanță sexuală, diureza fluctuantă și scaunul regulat nu trebuiau bifate neaparat în catastiful doamnei, oricât aș fi-ncercat să le aduc în discuție prin aluzii fine. Nu s-a dorit nici substanțierea pe vreun cântar al unui eventual exces ponderal la care gurile rele din preajma mea fac ocazional aluzie, ceea ce nu poate fi înțeles altfel decât ca o validare a faptului că sunt în fapt doar un pic pufos.
Tensiunea arterială în schimb a fost înregistrată și aprobată ca fiind compatibilă cu continuarea activității pe plantație. Despre vedere însă nici o preocupare, chiar dacă a fost nevoie să intru în cabinet de două ori până să văd doctorița.
Istoricul meu medical a fost răsfoit în viteză, fără întrebări care să fi devoalat interesul homicidal, întrucâtva exagerat și poate nu întru totul sănătos, cu care mă gândesc uneori la persoanele din jurul meu și nici nu a trebuit să pomenesc nimic de vocile care uneori, îndeosebi luni dimineața, mă îndeamnă să plec în zare mai degrabă decât la servici.
Mi s-a spus că dacă doresc ar fi bine să îmi fac niște analize de sânge și o electrocardiogramă, obligatorii până la viitoarea evaluare. Pare că dacă nu ai diabet și glicemia este în regulă te califici să faci meseria de doctor mai departe, chiar dacă acasă, de câțiva ani, strîngi componentele și informațiile necesare unei bombe artizanale pe care s-o ascunzi în extinctor, în zilele premergătoare ședințelor PSI și cu speranța ca acestea să coincidă, măcar o dată, cu vizita medicală obligatorie.
Tanda pe manda am ieșit bine.
Presupun că, dacă nu am ceva la inimă, plămâni, ficat sau rinichi, sunt sănătos.