agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 860 .



Dincolo de munții mari de gheață
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-04-11  |     | 



Mergeam liniștită. Mersul este o muzică la două flaute, iar rolul ei e câteodată de a adormi fiarele din crâng, precum Tamino din Flautul fermecat. În ținutul acela fiarele o ajutau pe fata babei și o mâncau pe fata moșului. Erau de trei feluri: șerpi cu capul pătrat și ochii de argint rece, pisici de mare cu foc în ochi și coada prelungă, vrăjitori care preparau poțiuni din ochi de șarpe și coadă de pisică. Unii aveau credință în iubirea de sine, alții în ura față de domnițe, alții îi imitau pe ceilalți.

Nu visam, mergeam, pe vremea aceea nu știam că visele clădesc punți și palate. Iubeam doar și viața și oamenii și ceea ce vedeam cu ochii deschiși. Harta ținuturilor întunecate se desenează pas cu pas, dar nu urmele contează, ci numele pe care nu le poartă nimeni. Cuvintele încă nerostite. În împărăția cu fiare înfloreau magnoliile albe. Era o ploaie de iubire și petale mari de hârtie, dar oamenii care nu-și uitaseră încă numele îl scriau pe câte-o filă și-o înghițeau. Ceea ce conta pentru toți era cercul. Cercul devenise tiranul oficial, stăpânul fiarelor pădurii, simbolul gol de miez pe care toți îl venerau. Cercul de foc prin care treceau panterele la circ, cercul colorat cu care se jucau copiii sau chiar cercul munților înalți de gheață din jurul cetății. Trâmbițele anunțau altceva atunci când se rupea din greșeală vreun cerc la o înmormântare. Ceea ce se întâmpla totuși rar. Cercul rămânea cu capetele lipite, ca o cătușă pe mâna unui ocnaș nevinovat.

La un moment dat, căutând în buzunar brățara magică primită demult de la bunica, n-am mai găsit-o. O furaseră când adormisem din mers. Era și ea un cerc. Însă oamenii care se plângeau că au fost furați erau scoși în afara cercului. Am devenit atunci pradă pentru toate fiarele, care nu m-au omorât fiindcă s-ar fi rupt un cerc care era necesar. După mai mulți ani, când mi-am pierdut toate lacrimile, după ce mi-am pierdut ușurința în mers și am uitat poveștile din copilărie, m-am căsătorit cu verighetă cu un vrăjitor. Cel puțin nu îmi înghițisem numele. Visătorii au construit palate și punți în continuare și nimic nu s-a schimbat din vremea tinereții mele.

Încă mai sper să trec munții, dar acum se cresc magnolii precoce în sere, în caz că mai e nevoie de hârtie reciclabilă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!