Îmi place să cred că sunt o persoană care admiră frumusețea, și din multiplele forme în care aceasta se manifestă sunt și probabil voi fi până la necroza ultimei celule Leydig din testicolele mele un mare admirator al frumuseții feminine.
A trebuit să crească fiica mea ca să înțeleg în fine cât de mare este deosebirea între ce percepem noi, bărbații și ce percep ele, femeile, că este frumusețea feminină.
Pentru niște persoane atât de obsedate de anumite detalii noi ratăm, pare-se tocmai detaliile pe care femeile le asociază ideii de frumusețe. Pentru noi floarea are sau nu are formă(e) ceea ce ne dă sau nu ghes să o rupem cu dinții, pe când pentru ele fiecare petală trebuie vopsită cu mii de lacuri, smacuri, oje, unsori, fonduri și creme, înmiresmată permanent și apoi admirată, preferabil de la distanță, mai ales de celelalte flori și nu de bondarii masculini veșnic pregătiți pentru polenizare.
Femeia se reprezintă atât de mult prin aspect și frumusețe încât trăiește zi de zi teroarea urâțirii prin nepieptănare, nefardare sau nerujare, la un nivel și intensitate la care chelioșii nu ar rezista niciodată. A încerca să convingi o femeie proaspăt trezită din somn că pentru tine este frumoasă cred că sună în urechile ei la fel de straniu ca imnul chinezesc cântat în klingoniană, deși tu ești cât de cât sincer în inadecvatele cuvinte pe care le arunci pe gură.
Chiar urâtele se aliniază la această căutare, roind prin magazinele de înfrumusețare ca un cârd de balene în căutarea krilului, sperând că undeva într-un fund de sertar se află acel ruj magic, acea trusă de farduri miraculoasă și acel rimel supranatural care să aducă, măcar pentru câteva clipe, ca un plasture lipit pe o eventrație, iluzia de normalitate prin frumusețe.
Din punctul nostru de vedere, masculin, un pieptene frecat neglijent de porțiunea încă împădurită a creștetului, o oarecare asemănare între șosete și un fermoar verificat la prohab reprezintă apogeul cochetăriei cu care încercăm să rezistăm, ca niște șalupe ruginite flotilei de farmece a frumoaselor noastre partenere.
Beția, o digestie grea și dorința de a emite un panseu a generat cândva șablonul că frumusețea vine din interior. Probabil că există chiar posibilitatea, dacă pierzi câteva ore, ești imaginativ și nu foarte motivat sexual să înțelegi această realitate. Dar chiar și așa știm și noi, știu și femeile, că nu o să cobori periscopul în căutarea acestei frumuseți în orice ochelaristă.
De aceea sunt ferm convins că, din orele pe care le-am petrecut această viață așteptând o femeie sau pe alta, nici măcar 30 de secunde nu au fost pierdute din cauza lui Schopenhauer.