agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1052 .



Adresa unui sentiment de ură
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-05-05  |     | 



Oare ce este ura? Întrebarea care mă deranjează mușcă și din rădăcina mea și din viermele ei. Este ca un cuib de viespi pe care nu știu cum e mai sigur să îl înlătur din jaluzelele exterioare ale ferestrei spre ulița pustie și sfântă a copilăriei. Spre pacea și calmul care nu m-au lezat și nici trădat vreodată, fiindcă așa mi-a fost felul. Dacă am urât? Da, dar nu cu adevărat. Credeam că urăsc fiindcă suferisem mult rău, însă fără a fi lezată fizic prea mult, din partea unor anumite persoane, doar trei oameni ca număr în viața mea. Și apoi, când nici nu mă așteptam poate, mă înălțam din nou ca un balon cu aer cald prea sus, din sentimentul că iertasem și că iubeam din nou, pentru a fi apoi readusă pe pământ între muritorii care se pare că știu un secret al urii pe care eu nu îl cunosc. Fiindcă ei transpiră când urăsc, urinează mai mult sau mai puțin, devin constipați, li se ridică părul sau le bate inima mai tare, fapte care și mie mi s-au întâmplat, dar pe care nu am știut cum să le interpretez. Unele teorii psihologice afirmă că emoția este declanșată primar de modificări în organism pe care omul le interpretează după aceea ca fiind ură sau iubire de exemplu, sau alte emoții, în funcție de nenumărați factori. Ceea ce voiam eu să accentuez este faptul că există o diferență între ură ca sentiment și ură ca emoție. Și nu înțeleg cu adevărat niciuna dintre ele, poate datorită temperamentului meu mai liniștit.

Ce poate să înțeleagă omul tânăr când citește un sonet al lui Petrarca în care autorul declară:

„De-s bucuros să ard, de ce mă doare?
De nu, la ce mi-e lacrima sortită?
O, vie moarte, dulce rău, ispită,
Cum ieși, deși te-nfrunt, biruitoare?”

Întrebarea poetului este ea utilă? Chinul acela al trupului neputincios e interpretat drept iubire și inspiră scrierea Canțonierului întru viața și moartea aceleiași madone. Astfel de poeme mi-au dat odinioară impresia greșită că precis durerile care sapă ca un plug în trupul unui om tânăr, mai ales dacă apar pe neașteptate, sunt datorate unei posibile iubiri ca un fel de foc aprins prin depărtarea de o anumită ființă, ființă care devine soarele universului personal, pârjol și necesitate în același timp. Mă gândeam de curând că astfel de suferințe trupești, sau patimi cum le numesc alții, pot purta numele de ură pentru altfel de oameni, în funcție de educația primită și de așteptările pe care le au legat de o anumită persoană.

Ura mea tranzitorie de care m-am vindecat demult a fost rece și blândă, ca raza lunii de toamnă, nu era genul de sentiment care duce la revoltă vie și flacără brutală. Când mi-am dat seama că nu mai urăsc, doar devenisem de fapt mai puternică în fața unor suferințe induse asupra mea din partea persoanelor care mă loviseră. Oricum pentru mine chiar numai acea ură rece și calmă era prea greu de îndurat, așa că măcar un timp am fost mai fericită când am scăpat de ea. Dar nu pot spune nimic despre ura josnică, de rând, cum o numește cântărețul de folk Horia Stoicanu în Sala pașilor pierduți:

„După-atâtea nopți să dea de știre
Că dintru început ne-am fi mințit
Și ne-am urât cu ura cea de rând”

Sau despre hâda ură după cum o numește Vasile Voiculescu:

„Eu îmi clădesc sonetul în piscuri, o cetate,[ ...]
Haină, marea lumii să-l bată furioasă,
Cu haita ei de pizme, zavistii, hâdă ură,
Nu vor clinti o iotă din mândra-i armătură,” ...

În concluzie ura ar fi un sentiment josnic și urât aparținând lumii de rând, lumii largi și învolburate precum marea. Este ipotetic un sentiment care dărâmă construcții diverse, castele ale iubirii sau chiar cetăți ale culturii și artei. Oamenii pot urî orice până la Dumnezeu, fiindcă nu-l poți urî pe el, tată sau fiu sau duhul sfânt, fără să te autodesființezi, oricare ți-ar fi locul, cinul sau tainul. Oamenii dezvoltă ură falsă față de cei loviți de nenoroc (acea direcționare a agresivității în interiorul unui grup social asupra persoanelor mai slabe, mai puțin dotate financiar sau fizic sau intelectual, sau victimelor unor agresiuni, care pot deveni țapi ispășitori, pentru a menține intacte orgoliul și sentimentul de apartenență la grup dar și coeziunea grupului conform unor valori și atitudini comune). Dar mi-e milă de cei care urăsc cu adevărat. Ei sunt atacați de acel sentiment de ură cât timp el nu se consumă, fie printr-un fel de iluminare de tip rațional, fie prin remușcarea urmând distrugerii celor urâți sau a celor care urăsc. După ce ura se stinge este din nou timp pentru altă reconstrucție.

Puteți să îmi explicați cum se construiește o stradă? Apar casele mai întâi sau drumul? Un drum în câmpul liber sau un pod peste râu sunt mai simplu de imaginat. Dar o stradă într-un oraș este o altfel de nervură în frunzele omenirii. Și străzile au nume alese cu grijă astfel că oamenii își cunosc bine limitele și posibilitățile urbei lor. Poți urî o stradă după numele ei? Nu, fiindcă numele străzilor poate fi schimbat uneori, chiar dacă oamenii se schimbă mai greu. Sunt zone poate în unele orașe cu mai mulți motani sau pisici în casă lângă bătrâne doamne singure. Sunt alte zone unde cântă cocoșii după ploaie, altele unde oamenii au mai mulți peruși, zone cu chicinete sau băi minuscule, zone cu pereți prea subțiri, zone cu prea multă igrasie. Sunt și zone rezidențiale mai aproape de normele igienico-sanitare din manualele școlare. Dar ura? Cum circulă ea prin venele cu branulă ale orașelor bătrâne? Doare? E caldă ori rece?

Din același spirit ludic care adesea mă îmboldește să îmi notez gândurile, declar că ura este pentru mine ca zâmbetul pisicii de Cheshire, mai rămâne o vreme în aer și după ce animalul purtător a dispărut. Pentru a se minuna cei cu ochii și urechile intacte.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!