agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1000 .



Violonistul
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-08-04  |     | 



În 1990, când aveam 19 ani, săteam în gazdă la Cluj la rude mai îndepărtate de origine maghiară. Eu nu știu din păcate limba maghiară. Și mătușa mea, verișoara tatei, fusese în urmă cu doi ani la noi în vizită la București, împreună cu fata ei. Mă pregăteam pentru admiterea la facultatea de psihologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Drumul spre facultate era scurt, trebuia să trec doar pe lângă biserica reformată cu statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul în față. Acea statuie este o replică a unei statui existente la Praga.
http://travel-to-cluj.blogspot.ro/2010/07/statue-of-saint-george-slaying-dragon.html

Soțul mătușii mele era tenor la opera din Cluj, secția maghiară. Poate este mai probabil să găsești în aceeași curte artiști de un anumit tip sau oameni cu preocupări sau ocupații similare. Pot spune că eu am văzut în acea curte comună a rudelor mele o altă casă din care ziua pleca uneori în oraș un violonist.

Într-una din acele zile bătrânul din casa de alături, tată al acelui violonist, m-a invitat la el în casă și eu nu am refuzat. Simțeam că am cum să am încredere. Credeam că bătrânul e mai atașat de fiul lui, dar mă înșelasem. El trăia într-o lume a propriilor lui amintiri. Vorbea cu mine în românește, arătându-mi impresionanta lui colecție de diplome, decorații, trofee, fotografii și alte amintiri din îndepărata sa carieră de violonist, lungă și plină de succes. Poate el nu era chiar mândru de fiul său, așa cum eu crezusem, chiar dacă fiul nu era așa faimos. Ori poate invers – îl judec prea aspru – fiindcă tot ce îi rămăsese lui mai aproape pe lume erau propriile amintiri, pentru care merita să fie respectat. O doză normală de egoism este mai respectabilă decât vidul din propria viață. Acel bărbat bătrân încă avea o viață a lui, personală în acele amintiri, nu cedase propriul său sine pentru altcineva. Cât despre relația sa cu fiul lui, care stătea și el în casa cu meritele bătrânului pe pereți, cine sunt eu să judec? Evident bătrânul nu putea trăi numai pentru fiul său, și cred că avea dreptate. Amintirile lui nu însemnau un orgoliu prea mare sau o obsesie. Însemnau doar că era bătrân.

Dacă existența noastră e o sferă care aleargă printre alte sfere, atunci putem observa că de multe ori sferele vieții devin tangente cu altele sau chiar se întrepătrund. În popor există numeroase expresii care enunță diferite coincidențe care par să sfideze legea hazardului. Cum ar fi „vorbești de lup și lupul la ușă”, „ a mai murit un drac” (când două persoane exprimă simultan aceeași idee), „se întâlnește munte cu munte, darmite om cu om”, „ce mică e lumea”, „pământul e rotund”, „pune-ți o dorință dacă guști prima oară (un anume aliment)”, etc.

Ar fi de adăugat teoriile asupra necesității și hazardului sau teoria probabilităților, legea entropiei în sisteme complexe și legile de autoorganizare ale creierului omenesc. Nu ați simțit cumva că parcă propriul cap se învârte ca un zar în lumea tangibilă, un zar aruncat de Dumnezeu?

După câteva luni am avut o altă surpriză. Eram deja studentă la Universitate. Rătăceam uneori pe străzuile Clujului, în special pe străzile curate și liniștite aproape de strada principală în centrul orașului. Astfel puteam să îmi reașez gândurile și emoțiile simțindu-mă binecuvântată cu ceea ce nimeni nu îmi putea lua: bucuria de a admira frumusețea anotimpurilor prin toate simțurile (tinere atunci), să îmi înec emoțiile în reverie calmă și inofensivă, ca un fel de relaxare prin care mă uneam cu restul universului vizibil. Astfel căpătam mai multă energie pentru a face față problemelor vieții. Într-una din acele zile am auzit o melodie, blândă și pură, care m-a atras spre una din vilele acelor străzi. Pereții erau albi și parcă un fel de iederă îi îmbrățișa. Am intrat în curte fiindcă poarta era deschisă și după aceea am îndrăznit să intru în casă. Accesul la concert era liber. M-am așezat pe un scaun printre oaspeți. Astfel am avut surpriza să îl întâlnesc acolo pe violonistul tânăr din curtea unde șezusem odinioară în gazdă. Nu am rămas până la sfârșitul concertului fiindcă pe vremea aceea aveam problemele mele sufletești care mă împiedicau să mă bucur deplin de liniștea pe care ți-o poate aduce muzica.

Desigur astfel de evenimente mai speciale în viață mi s-au mai întâmplat. Coincidențe inexplicabile pe care a trebuit să le accept în final ca parte firească din viață. Cum se spune „viața e o scenă” și toți suntem actori, vrând-nevrând. Am înțeles, ca și Ungaretti, că sunt o fibră sensibilă a universului. Un univers armonios în care nu îl putem judeca pe Dumnezeu sau triada materie-energie-informație sau orice fel de legi ale organizării sistemului, dincolo de percepțiile noastre. La urma urmei de ce să îmi pese? Viața e așa de frumoasă...cum spunea și poetul „Tatăl nostru carele ești în ceruri/ rămâi acolo/ iar noi, noi vom rămâne pe pământ/ care este câteodată așa de frumos”...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!