1.Toți suntem cabotini pe scena tristă a vieții, ne jucăm rolurile superficial, căci ne trecem existența ca niște umbre care învață să se adapteze, purtând stigmatul unor idealuri clandestine.

2.Ceea ce rămâne dincolo de poezie, sunt imaginile însuflețite de cuvinte, care se plimbă pe retina lectorului, noaptea ce ascunde tăcerea dintre versuri, visul aureolat de mister și dragostea ce se păstrează între două coperți albastre de cer.

3.Trecutul înșiră pe firul vieții chipurile fantomatice ale părinților și bunicilor, iar invocarea lor aduce îngerii ce descind pe aripa gândurilor și amintiri ce rod ca niște carii, impregnate de un dor dureros și covârșitor, zvâcnind în suflet în ritmul nostalgiilor.

4.Din monade sunt alcătuite substanța lumii și materia Universului, care conține însă și antimaterie, monadele devin spirit și se multiplică în transcendent, unde intră în simbioză cu eonii divini, iar ceea ce rezultă reprezintă fluidul cosmic.

5.Cuvintele se nasc pe pagină și se maturizează instantaneu, din ele bem viață revigorantă și stenică, căci ele sunt oaze cu apă în deșertul lăuntric, la care poposim însetați de adevăruri, eliberând ființa de tenebrele așezate ca un văl peste realitate, fiindcă cuvintele nasc puteri spirituale aureolând gândirea.

6.Ființa se rotește în jurul axului existențial, iar rotirea generează forța centrifugă, care o aruncă înafara intervalului existențial, dacă nu se prinde cu mâinile destinului de axă.

7.Adun cuvintele transformate în cânt poetic, pe care le prind cu mortarul gândurilor și astfel făuresc un templu, care are fațada din marmură roșie și albastră, alcătuită din materia poeziilor.

8.Zborul către idealuri se frânge în cazul oamenilor pesimiști, pervertind idealurile albe în crezuri negre, și a căzut în imensitatea golului ființial, umplut cu vise terne și banale.

9.Sinele îl percep ca având forma sferei, eurile mi le reprezint sub formă de cercuri, spiritului îi dau formă de piramidă, cu vârful despicând transcendentul, viața o văd ca un cub, cu muchiile ascuțite simbolizând suferința, nefericirea și deznădejdea.

10.De atâtea greșeli și erori, se reduce spațiul adevărurilor, se umple spațiul minții, iar surplusul țâșnește în realitate, subiectivând-o, inserând minciuna în spațiul ei.