Unul din lucrurile cele mai enervante care mi s-au întâmplat o dată cu vârsta adultă a fost diminuarea progresivă a capacității de a visa.
Copil visam aproape noapte de noapte.
De la vise de acțiune, în care fugăream sau eram fugărit, la vise fantastice în care zburam, înotam sau călătoream în afara planetei, la vise horor, fotbalistice, cu conținut istoric sau de călătorii, grila de programe nocturne era într-una plină.
O dată cu adolescența visele au completat această grilă într-un mod plăcut, ba chiar aș zice compensator din punct de vedere a realității acneice în care evoluam pe atunci și, fără să și-o fi dorit în mod particular, multe din colegele și cunoștințele mele feminine m-au abordat, sub o formă sau alta, în cursul unora dintre ele.
Din păcate o dată ce creierul a început să îmi fie încărcat cu toate acele informații redundante cu care liceul, facultatea sau viața de zi cu zi chinuie circumvoluțiunile în formare ale omului, în înghesuiala creată pe suprafața de mielină din ce în ce mai zbârcită, visele și-au găsit, ca niște triburi aborigene gonite în jungla subconștientului, din ce în ce mai greu locul prin traficul autostrăzilor neuronale dirijând traficul vieții și ideației cotidiene.
Abia de mai visez o dată sau de două ori pe an și aproape niciodată ceva cât de cât interesant, fie ele femei cu atitudine promiscuă, premii de bridge sau funeralii naționale ale membrilor clasei politice.
Ultima oară tot ce-am putut visa a fost doar căutarea imperioasă a unei toalete, idee și gând cu care din fericire m-am și trezit cu câteva momente înainte de a renunța la căutare.
Ocazional copilul meu îmi mai povestește din visele ei care o marchează. Sunt vise frumoase, cu crioprezervarea ei, a unei părți din cunoștințe printre care și eu, toți abordând optimist noul mileniu 4, dar și cu persoane necrioprezervate totuși vioaie, vesele și încă fumătoare.
Mi-e dor de astfel de vise personale sau mai bine zis îmi e dor ca ele să nu vină exclusiv când nu pot să adorm.
Și dacă aș putea să arunc o parte din lestul strâns sub frunte, măcar geometria, geografia, o parte din franceză și chimia anorganică poate că aș putea, cu tot riscul alzheimerian, să fac o rezervație în care să reapară bacantele, echipele de fotbal, insulele tropicale și piscinele cu jacuzzi pe care tangentele, mecanismele fiziopatologice ale bolilor și socotelile de fiecare zi le-au izgonit cu timpul în sălbăticie.