În opinia multora dintre noi deșteptăciunea obișnuită, necum geniul, este infrecventă, oricum extrem de improbabilă la persoanele frumoase.
Nu cred că mulți dintre noi și-ar exprima satisfacția și confidența dacă ar constata că pilotul avionului în care s-au îmbarcat sau șeful echipei de chirurgi care urmează a-i opera se prezintă sub forma unei blonde cu unghiile lăcuite, coafura impecabilă și eșarfă asortată la gât, în nici un caz nu la fel de liniștiți pe cât ar fi dacă în poziția respectivă ar descoperi vreun ochelarist, ușor burtos și cu început de chelie.
Nici frumusețea masculină nu cred că are un regim mai privilegiat; la urma urmei de ce un bărbat care ar arăta ca un manechin ar căuta altă motivație de a atrage femeile, gen desăvârșire gnostică, progres profesional sau expunere la clarobscurul sălilor de lectură când el primește de tânăr, urmare a aspectului, tot ceea ce noi masculii căutăm și muncim o viață să obținem?
Cred că din punct de vedere strict biologic frumusețea și aspectul plăcut sunt interconectate cu viața interioară și gradul de inteligență al persoanei respective.
De exemplu nu pot să spun că Elena Udrea este o persoană frumoasă, deși este suficient de sexualizată și de tencuită cât, într-o lume cu penurie majoră de alte femei, să justifice un oarecare interes. Există însă în privirea de nevăstuică cu probleme de numărare a alunelor care îi mai scapă de sub bretonul diproporționat de pe fruntea-i îngustă, un aspect de pană de curent care pe mine personal m-ar opri de la orice fel de inițiative în primele 3-4 luni de conviețuire pe o insulă pustie. Cu toate acestea, prin comparație cu sex appealul și simetria celorlalți candidați și politicieni care populează menajeria televiziunilor naționale, candidata populară reușește, în ciuda feței, vestimentației și vocii să creeze un contrast suficient cât să inoculeze ideea că în loc de „România boccie” de până acum a venit rândul „României frumoase” (deși mai corect ar fi fost probabil „România arzoaică, ușor lăsată”).
Dar nu despre capacitatea toantelor de a fi și urâte este vorba aici.
Deși o parte din frumusețe vine cu siguranță din căldura trăsăturilor și vioiciunea privirii, din aspectul luminos al unei fețe inteligente și istețimea de a evita stridențele, mult prea multe femei cu sâni și fund frumos ne arată, măcar la nivel de fotbaliști și milionari, că frumusețea de foarte multe ori are un drum și un destin separate de cel asociat cu cultivarea exagerată de dendrite. Că mult prea mult se obține cu un aspect agreabil și doi – trei bălălăi excitați, decât prin stricarea ochilor și tenului în lecturi și reflecții excesive, așa că majoritatea femeilor frumoase vor înțelege treptat și se vor axa progresiv pe aspect, chiar cu riscul de a mai lăsa vreun doctorat pe afară.
Cred că este nevoie de un mare și probabil prost plasat efort al familiilor tinerelor fete drăguțe de a le convinge pe acestea că frumusețea este efemeră, prostia bărbătească limitată și satisfacțiile unei vieți de pregătire, efort și muncă extrem de răsplătitoare cât respectivele să înceapă a rata epilatul din cauză de teze, coafatul din cauză de proiecte sau milionarul din cauză de costeliv ochelarist cu geniu la logaritmare.
Femeile dezirabile din perspectiva mea sunt interesante, dar nu răpitoare, frumoase, dar nu pe toată perioada zilei și istețe, deși cu un grad de cochetărie și un tribut zilnic acordat îngrijirii. Este cel mai favorabil raport între frumusețe și deșteptăciune pe care l-am putut găsi disponibil, în contextul în care nu am dat nici cu șutul în minge și nici nu am reușit să tranzacționez pe bursă.
Dar dincolo de toate acestea cred sincer că nu există o condiționare intrinsecă care să lege aspectul fizic plăcut de o minte ceva mai puțin vioaie, cât expresia credințelor și așteptărilor noastre și o anumită evoluție personală prioritară a fiecărui frumos în parte.
Deșteptăciunea și aspectul fizic plăcut pot însă coexista, cel puțin eu, de câțiva ani de când am înțeles că sunt și frumos, m-am convins de asta.