Agonia micului magazin Angst din vecini a luat sfârșit zilele acestea, prin capitularea necondiționată și recunoașterea stării de ocupație în fața vecinului, Mega Image.
A fost o boală prelungită, ascunsă de produsele la fel de bune ca la magazinele din jur, cu numai un - doi lei mai scumpe, odihnindu-se în trupul din rafturi îmbătrânite înainte de vreme de povara plicurilor și cutiilor mai ocolite de cumpărători decât dacă ar fi scris „Antrax Al Quaeda” pe ele.
Coma a fost fără îndoială prelungită de inima zdravănă a măcelăriei din incintă, capabilă a oferi alternativa dorită de majoritatea locuitorilor cartierului la pericolul legumelor și zarzavaturilor în exces, funcționând alături de mezelărie ca o Masada neînfricată în fața avântului imperialist a Mega Imageului expansionist din vecinătate.
Ca niște leucocite hiperactive vânzătoarele au luptat cu molima, înarmate cu scutul cititoarelor de prețuri și gladiumul cardurilor Angst, despre care niciodată nu am știut cu adevărat ce sunt și la ce folosesc, deși am fost întrebat zilnic, de 2 ani, daca am unul sau dacă îmi doresc.
Am intrat astăzi, sub pretextul dorinței de a-mi cumpăra halva, să autopsiez trupul până mai ieri atât de viu al magazinașului.
Am constatat deja că în rafturi flutură drapelele de plastic ale pungilor concernului câștigător și că doar în inima redutei măcelărești mai zvâcneau câțiva cumpărători cu ochii la hălcile de carne.
M-am apropiat de vânzătoare și înainte de a o lăsa să mă întrebe dacă îmi doresc punctele de la promoție am întrebat-o dacă este posibil să-mi facă și mie, în fine, un card Angst.