1.Când solitudinea atinge sațietatea, ne defulăm de tot ce ne stresează, și ne imaginăm o altă viață, care să aibă milă față de suferințele noastre.

2.O poezie ce urcă înspre exhaustivitate, își dozează în mod optim gnomicul, reflexivitatea, liricul și plasticitatea.

3.Unii șlefuiesc atât de bine cuvintele, încât au devenit desăvârșite, imaginile foșnesc și freamătă în căutarea expresivității maxime.

4.Gândurile răsucite iau forma spiralei lingvistice, iar instinctele își au vectorul dorințelor îndreptat înspre subteranele ființei.

5.Mă caut printre frumuseți efemere și mă descopăr în magia plăcerii, mă pierd într-o melancolie maladivă și cronicizată, pentru a mă regăsi în elegia poeziei.

6.Să nu trișăm imensitatea, ci doar efemerul, caducitatea, finitudinea și insignifianța, să ne amăgim cu simulacrul nemuririi.

7.Dacă tot ce am încercat a fost sortit eșecului, e bine să cercetăm partea cealaltă, nevăzută a lumii.

8.Existența sinistră de a fi în nonlume, se apropie de necuvinte dansând aritmic în gândire.

9.Necuvintele își transmit ecoul lingvistic în ceea ce există, dar nu poate fi perceput.

10.Oare ce să preferăm : suferința care se întinde în tot corpul și pulsează morbidul continuu, sau durerea care se localizează într-o anumită zonă a corpului, care este mai intensă, dar zvâcnește discontinuu și intermitent.Mai bine niciuna.