Distanța dintre tine
și
centrul lumii are exact
1,76
editura ”Ștef” 2016
Poetul naufragiat în trupul femeii
Puteam să spun, în esența, obsesia, imuabilul suflet feminin. Sau distanța între Poet și centrul inimii femeii care tinde spre zero, oricum...
Poetul Daniel Daian se identifică cu spiritualitatea verbului coborând ”cele zece etaje ale neputinței”către ”piciorul lung al unei femei care tremura de frică”.
În absența simbolului feminin simțurile poetului se congelează într-o distorsionată respirație a unui real abuziv, se abandonează metaforei dincolo de imagine...
Prezența femeii însă are un efect disruptiv, se insinuează în toate fibrele discursului liric, înflorește ”obrajii îmbujorați de minuni”.
Despre tehnica lui DD se pot spune multe, ca poet rebel, cum este definit de exegeți, nonconformist, eclatant, este evident că versurile sale vor impresiona prin uimitoarea zvârcolire a cuvintelor în spațiul metalimbajului, dar eu aș adăuga măiestria deosebită a mânuirii metaforei, îi spuneam odată, poetul metaforă, se identifică cu ea, îi asigură o viață proprie în orice configurație de vers.
Și da, sunt de acord cu Flaviu George Predescu, că poezia lui DD, are o nuanță de nostalgie tipic versului lui Virgil Mazilescu, dar și contorsionările spirituale ale lui Mircea Ivănescu, dar mai presus de toate, mustește filonul de bază, traversarea oniricului prin real, mustire a sevei lui Nichita Stănescu.
Am să ilustrez toate acestea cu ajutorul unui singur poem:
ai putea să-ți imaginezi că toate lucrurile mărunte
au fost la bază niște camere foarte înguste
unde
abia aveai loc să treci prin zâmbetul celuilalt?
dar nu a fost niciodată suficient să fim doar
neînfricați
a trebuit să ne ajungem din urmă
echilibrul cifrei
să împărțim târziul cu o violență de nedescris
când mecanismele mișunau prin trupurile
noastre
ca niște călăreți din epoci întunecate
și absolut totul
nu a însemnat vreodată
destul
spune-mi din câți pași ai putea ajunge la capătul lumii?
Desigur, poetul are toate resursele necesare de-a aborda și registrul ludic din perspectiva unui complex joc al imaginației, când un ”John Doe se caută prin buzunare de adevăratul nume”, atunci, voit tema capătă un racursiu pseudo ironic, deturnând cititorul de la senzațiile contrastante ale existenței.
Experiențele de viață, filtrate prin sensibilitățile de poet dedicat stărilor contonsionate ale firii, sunt uneori puse într-o realitate duală, sau plurivalentă chiar, devoalând zbuciumul cotidian printr-un strigăt de neputință, distrugând ternul, griul cotidian, prin metafora iubirii, metafora femeii ”femeia mușca cuvinte din toată această învârtire
care parcă nu se mai oprea niciodată” din poemul ”femeia rupea bucăți din carnea mea”
Volumul de față, în format de buzunar, cum specifică și titlul, corupe totuși cititorul spre lecturarea a 76 de poeme de un mare rafinament poetic, cu știința cuvântului distilată de o vastă cultură poetică.
Stilul original și profund afectat de sensibilitatea unui poet în plină maturitate de creație, invită cititorul la o excursie imaginară în lumea onirică a simbolurilor poetice.