Degradarea omului provocată de vicisitudini, calamități, dezastre și intemperii spirituale, care împreună întăresc degenerescența, transformă individul într-un exemplar jalnic, obtuz și mărginit, căci degenerescența are similitudini cu retrogradul și involuția, și obturează în sumedenie de locuri realitatea, ce devine disparată, fragmentată și destructurată, iar în spațiile ei goale se infiltrează tenebrele, abisele și nimicnicia.
În intimitate îți asculți atât sinele autentic de natură superioară, cât și sinele fals de natură inferioară, și dacă dai crezare sinelui fals, îți crește anxietatea, dezamăgirea și ignoranța, și acesta te conduce pe tărâmul iluziilor, pe când sinele adevărat îl poți cunoaște din poezii rezonând la sonoritățile adevărurilor genuine.
Irealitatea s-a săturat de frecventarea în spațiile ei a coșmarurilor, spectrelor, halucinațiilor și fantasmelor, vrea să respire aerul proaspăt al raționalității obiectivând realitatea, punând pe On conștiința care modelează cu ajutorul imaginației realitatea, și în care luciditatea îi rafinează și epurează lumina, pe care o proiectează apoi în realitate.
Irealitatea vrea să facă parte din realitate, renunță la opacul prielnic anomaliilor și își însușește transparența, pentru a vedea clar tot ceea ce o influențează și se intersectează cu aria ei, însă în transparență își pierde funcțiile ei adaptate irealului, fictivului și virtualului.