Dacă aș putea picta la fel de lax după cum scriu, aș da înfățișare vieților precedente, actuale și succedente, și le-aș însufleți, punându-le să se miște prin tablou.
Am constatat cu stupoare, când am privit prin caleidoscopul dăruit de Făuritor, că viețile mele puzderie se mișcă unele în altele, se suprapun și interferează, născându-se alte vieți personale, mai eclectice, mai pline de sincretism și mai prodigioase.
Când nu scriu, febrilitatea creațională pătrunde în delăsare, pentru a-și încetini ritmul vibrațiilor, decade în letargie, care îi pictează pe retină somnul diurn, ce schimbă vieții intensitatea luminoasă, reglând-o pe frecvențele torporii.
Când nu scriu, îmi disciplinez mintea, și urmăresc activitatea gândurilor, pentru a le ierarhiza și a folosi cu predilecție gândurile calitative.
Când nu scriu, vizualizez toate entitățile proprii.
Când scriu, entitățile proprii se activează, entitățile pozitive covârșesc entitățile negative, sinele copleșește non-sinele, eul fisurează non-eul, entitățile pozitive trimit adevărurile în poezii gnomice, și îngroapă suferința în straturi adânci sub gândire. Când un adevăr este pervertit în minciună, spiritul taumaturgic o preface într-o mochetă cauciucată pe care calcă omul drept.